Categorii
Diverse Istorii

(VIDEO) Generații în dialog – MEMORIE: Elena Sochirca din Dubna, primara care nu duce dorul Uniunii Sovietice

Elena Sochirca din satul Dubna, raionul Soroca, are o bogată experiență de viață, despre care poate povesti zile în șir. După patru decenii dedicate pedagogiei, și-a încercat în ultimii ani norocul în funcția de primară a satului natal. Și chiar de-i place la primărie, tot mai bine se simte muncind în grădina sa.

Este mândră că rădăcinile îi sunt în acest sat din Câmpia Sorocii, pe care a ales să nu-l părăsească. Atunci când s-a născut, Țara ei era ruptă în două, iar ea a crescut în Uniunea Sovietică, neștiind pe atunci că acel stat mare îi ocupase pământul străbunilor.

Elena Sochirca este ancorată în prezent și nu are nostalgie pentru trecutul sovietic, caracterizat de lipsuri și represiuni. Ea crede că multora dintre cei care regretă acea perioadă le este, de fapt, dor de tinerețea lor.

Visul ei cel mare este ca Prutul să nu mai rămână râu de hotar pentru români, iar Țara să fie din nou întreagă, așa cum era până la cel de-al Doilea Război Mondial. Vede integrarea în Uniunea Europeană ca pe o necesitate care ar corecta, măcar parțial, drama istorică prin care a trecut această bucată de Țară.

Din 2020 conduce Primăria Dubna, iar la ultimele alegeri locale a adunat aproape 80% din voturile consătenilor. Explicația este simplă – nu stă doar în birou, ci îmbină munca din oficiu cu cea de pe teren.

Amintindu-și de perioada sovietică, Elena Sochirca afirmă că oamenilor le lipseau multe, dar în special – libertatea. Totodată, nu-i înțelege pe concetățenii ei care îl adoră pe Stalin, unul dintre cei mai mari criminali ai secolului trecut, care, la fel ca Hitler, a ordonat uciderea a milioane de oameni nevinovați.

Ocupația sovietică a adus multă durere și în satul Dubna: deportări ale gospodarilor, înfometarea organizată a băștinașilor, colectivizarea forțată impusă prin amenințări, cu confiscarea terenurilor agricole, a cailor, a vitelor, a plugurilor și a cam tot ce agonisiseră de o viață.

Credea că ororile războaielor au rămas în secolul trecut, dar nu a fost să fie. Cu toate acestea, este convinsă că pacea, despre care a învățat la școală, și despre care le-a vorbit apoi și sutelor de elevi, este una dintre cele mai mari valori ce trebuie păstrată.

Femeia crede că trebuie să apreciem prezentul, să mergem spre viitor și să evităm greșelile din trecut. Iar dacă vrem să schimbăm lumea, începe de la tine, oriunde te-ai afla, fie că ești într-un oraș cu milioane de oameni, sau într-un sătuc pitit la poalele unui deal.

Se spune că cea mai mare bogăție a unui popor nu se află în zăcămintele din pământ sau în peisajele de la suprafață, ci în înțelepciunea celor care au în spate o experiență bogată, pe care o pot împărtăși. Printre acești oameni se numără și Elena Sochirca, iar de noi, ceilalți, depinde nu doar să-i auzim, ci și să-i ascultăm.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

9 Mai în raionul Basarabeasca: între comemorare, cultură și valorile europene

Primăriile din raionul Basarabeasca au pregătit pentru data de 9 Mai o serie de activități comemorative și culturale dedicate atât memoriei eroilor căzuți în război, cât și Zilei Europei. În timp ce unele localități vor organiza mitinguri, depuneri de flori și expoziții tematice, altele au decis să nu desfășoare în acest an evenimente publice.

În satul Sadaclia, administrația publică locală va organiza tradiționala ceremonie de depunere de flori la monumentul eroilor din localitate. Potrivit primarului Ion Galeru, după momentul comemorativ, în fața Casei de Cultură va fi amenajată o expoziție cu exponate din muzeul satului, deschisă tuturor celor interesați.

Autoritățile locale au anunțat că în acest an locuitorii vor avea posibilitatea să vadă fotografii restaurate ale veteranilor de război din localitate. Imaginile, care au fost adunate din arhiva muzeului și de la săteni, au fost redactate și instalate recent de către primărie pe monumentul comemorativ.

Tot pe 9 Mai, în comuna Iserlia va avea loc un miting comemorativ cu genericul „Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită”, dedicat memoriei eroilor căzuți pentru independența Patriei. Evenimentul va reuni localnici, reprezentanți ai autorităților și participanți veniți să aducă un omagiu celor care au luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În orașul Basarabeasca, autoritățile locale au anunțat organizarea unor activități comemorative și festive dedicate Zilei Victoriei. Programul va include ceremonii de comemorare și alte evenimente tematice, desfășurate în diferite locații din oraș.

În același timp, în unele localități din raion nu sunt planificate manifestări publice. Primăriile din satele Bașcalia și Carabetovca au precizat că în acest an nu vor organiza evenimente dedicate zilei de 9 mai.

De asemenea, în satul Abaclia, administrația publică locală invită locuitorii la sărbătoarea dedicată Zilei Europei, care va avea loc sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 10:00, pe platoul din fața Căminului Cultural. Evenimentul va fi organizat cu genericul „Pace pe Pământ și voie bună între oameni”.

Astfel, în raionul Basarabeasca, ziua de 9 Mai va fi marcată diferit de la o localitate la alta – prin ceremonii comemorative, activități culturale sau evenimente dedicate valorilor europene și păcii.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Cum a decurs Prima zi de școală la liceul „M. Basarab” din or. Basarabeasca

În acest an, toate școlile din raionul Basarabeasca au sărbătorit Ziua Cunoștințelor pe 2 septembrie, inclusive Liceul „Matei Basarab”. În acest an școlar, în instituție au fost înscriși 33 de elevi în clasa întâi, ceea ce face ca aceasta să fie una dintre cele mai mari clase de întâi din raion. Cum a decurs festivitatea, ce părere au bobocii despre începutul noului an școlar și de ce părinții aleg acest liceu pentru copiii lor, aflați în reportajul BAStv.

Ziua Cunoștințelor la Liceul Teoretic „Matei Basarab” din orașul Basarabeasca a fost plină de emoții și voie bună. Festivitatea a început cu invitarea celor mai mici dintre elevi – micuții din clasa întâi.

Primul cuvânt de încurajare către elevi, profesori și părinți a fost adresat de către directorul adjunct al liceului, Natalia Păduraru.

În cadrul festivității, elevii clasei a 12-a au oferit micuților abecedare și mici cadouri.

După ce a sunat primul clopoțel, micuții au intrat în clasă pentru a participa la prima lor lecție în calitate de elevi, intitulată „Împreună pentru pace”. În acest an, la Liceul „Matei Basarab” sunt 33 de elevi înscriși în clasa întâi – una dintre cele mai mari clase întâi din raionul Basarabeasca. O parte dintre aceștia sunt copii din familii vorbitoare de limbă rusă.

Micii elevi sunt deja nerăbdători să înceapă viața de școlar, deoarece s-au pregătit intens pentru acest eveniment.

Sărbătoarea primului clopoțel a fost la fel de emoționantă și pentru părinți, bunici și străbunici, nu doar pentru micii școlari. Mulți au decis să-și dea copiii la această școală pentru ca aceștia să poată învăța limba română.

Anul acesta, la festivitate nu au fost prezenți elevi ai clasei a 10-a. După cum a menționat directorul adjunct al liceului, Natalia Păduraru, admiterea în clasa a 10-a nu a fost permisă prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării.

În total, la Liceul Teoretic „Matei Basarab” învață 262 de copii, dintre care 28 sunt elevi ai claselor liceale.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼