Categorii
Instrucțiuni Util

Paștele Blajinilor în Moldova: semnificație, reguli de comportament și tradiții

Paștele Blajinilor sunt primele comemorări ale răposaților la nivel bisericesc după sărbătorile pascale. În tradiția ortodoxă, în aceste zile își amintesc de cei trecuți din viață. Totuși, în ultimii ani, Paștele Blajinilor a devenit o adevărată sărbătoare pentru moldovenii care se întrec în pomeni cât mai scumpe și haine cât mai deocheate. Vă îndemnăm să aflați ce nu ar trebui să faceți de Blajini, dar și niște tradiții care țin de această sărbătoare.

Care este semnificația Zilelor de pomenire

Din punct de vedere istoric, Paștele Blajinilor este un obicei păgân de pomenire a răposaților la vechii slavi din est, care a fost păstrat de creștinii ortodocși, sărbătorit după sărbătoarea Paștelui. Această sărbătoare simbolizează atât bucuria învierii lui Hristos, cât și amintirea viitoarei învieri a morților. Esența zilelor de comemorare este pomenirea în rugăciune a rudelor și a celor dragi, care nu mai sunt în viață. Este o expresie a respectului și a amintirii pentru cei care au trecut în neființă, precum și a credinței în prezența lor spirituală și în viața veșnică.

În Republica Moldova, în majoritatea localităților, zilele de pomenire sunt prima duminică și prima zi de luni după Paști. În 2026, Paștele Blajinilor  este sărbătorit 19 și 20 aprilie. 

Reguli pe care creștinii trebuie să le respecte de Blajini
  1. Nu faceți schimb de pomeni unii cu alții, dar faceți milostenie cu cei care într-adevăr au nevoie!
  2. Aprindeți o lumânare și rugați-vă pentru cei adormiți!
  3. Amintiți-vă despre faptele demne ale înaintașilor voștri, îndemnând și copiii să le urmeze pilda cea bună!
  4. După ce plecați din cimitir, nu lăsați gunoi și mâncare pe morminte, căci cei adormiți nu au nevoie de mâncare și băutură, ci de rugăciunile noastre!
  5. Nu consumați alcool, nu mâncați, nu fumați și nu înjurați pe la morminte!
  6. Faceți masa de pomenire acasă sau amenajați o masă pentru cei din familii defavorizate!
  7. Demonstrați că sunteți oameni civilizați, onești, modești și credincioși!
  8. Îmbrăcați-vă decent din respect pentru cei răposați (și bărbați, și femei, și copiii)!
  9. Nu dați importanța obiceiurilor băbești, ci mai degrabă ascultați de învățăturile evanghelice și ale sfinților părinți!
  10. Aveți grijă de mormintele strămoșilor voștri!
  11. Morminte de lux nu e creștinește!
  12. Coroanele aruncate la gunoi – bani risipiți fără folos!
Tradiții în Zilele de pomenire
  • În aceste zile, credincioșii vizitează biserica și se roagă pentru cei morți, iar înainte de slujbă să depună un bilet cu numele celor răposați pentru priveghi.
  • În mod tradițional, familiile se adună împreună, pregătesc mâncare, care este apoi transportată la cimitir. În astfel de zile, creștinii ortodocși vizitează mormintele rudelor lor răposate, le decorează cu flori, aprind lămpi și lumânări și se roagă pentru odihna sufletelor.
  • În plus, se obișnuiește să se organizeze cine comemorative, în cadrul cărora își amintesc de cei răposați și se roagă pentru sufletele lor. În Moldova, astfel de mese sunt organizate la mormintele celor dragi, în ciuda apelurilor repetate ale clericilor de a nu mânca sau bea în cimitir – biserica consideră că este o superstiție.
  • De asemenea, în Moldova trebuie să se ofere pomană – daruri rituale – în memoria celor care nu mai sunt în viață. În mod tradițional, în zilele de pomenire de după Paște „pomana” (un cadou în memoria celui răposat) sunt cel mai adesea vase, cum ar fi o cană sau o farfurie, un prosop, obiecte de îmbrăcăminte, colaci sau pâine, ouă vopsite, bomboane sau alte dulciuri și o lumânare.
  • Este o faptă bună să dai de pomană sau să-i ajuți pe cei nevoiași în această zi.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO/VIDEO) Cântecele pascale au unit raionul: la Sadaclia a avut loc festivalul „Slăvit să fie Domnul”

La Sadaclia, pe teritoriul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae”, a avut loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului raional al cântecului pascal „Slăvit să fie Domnul”, organizat de Secția Cultură a raionului Basarabeasca. 11 colective din raionul Basarabeasca și din Cimișlia au adus pe scenă cântări pascale și lucrări spirituale dedicate Învierii lui Hristos. Evenimentul a reunit copii, tineri și adulți și s-a încheiat cu înmânarea diplomelor și premiilor pentru participanți. Vedeți în reportaj cum a fost atmosfera festivalului.

În satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, pe teritoriul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae”, a avut loc Festivalul raional al cântecului pascal „Slăvit să fie Domnul”. În acest an, evenimentul s-a desfășurat pentru a unsprezecea oară. Festivalul a avut loc pe 14 aprilie, în a treia zi de Paști.

La festival au participat 11 colective, ansambluri folclorice și coruri bisericești din localitățile raionului Basarabeasca, precum și invitați din raionul Cimișlia. Evenimentul a fost organizat de Secția Cultură a raionului Basarabeasca.

Pe parcursul a câteva ore, au răsunat cântări pascale și lucrări spirituale dedicate Învierii lui Hristos.

Participanții spun că astfel de evenimente ajută la păstrarea valorilor spirituale și la transmiterea acestora generațiilor următoare.

Cu un mesaj de felicitare cu ocazia Paștelui a venit președinta raionului Basarabeasca, Natalia Cara. Toate colectivele au primit diplome și premii bănești.

Tradiția care deja are 11 ani nu are dreptul să fie uitată, mai ales în așa raioane mici ca al nostru – Basarabeasca. Oameni cu gândiri diferite, cu apartenență lingvistică diferită, cu multe probleme în jurul nostru, acest festival este una din posibilitățile exuistente de a ne uni sub credința în Dumnezeu.

Festivalul „Slăvit să fie Domnul” a devenit din nou un loc de întâlnire, unde, prin cântec și rugăciune comună, oamenii își împărtășesc credința și păstrează tradițiile.

 

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

În ajunul sărbătorilor de Paști, salvatorii avertizează: utilizarea focului deschis este strict interzisă

Salvatorii din raionul Basarabeasca trag un semnal de alarmă privind creșterea numărului de incendii de vegetație și îndeamnă populația să respecte regulile de siguranță, mai ales în contextul apropiatelor sărbători de Paști și Paștele Blajinilor.

În primul trimestru al anului 2026, au fost înregistrate 11 intervenții pentru stingerea focarelor de vegetație uscată și a deșeurilor, comparativ cu 9 în aceeași perioadă a anului trecut. Specialiștii spun că aceste incendii sunt cauzate, în mare parte, de arderea necontrolată a resturilor menajere.

În acest context, Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Basarabeasca, ca instituție teritorială aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI interzice strict utilizarea focului deschis în apropierea locuințelor, anexelor gospodărești, depozitelor de furaje, lăcașurilor de cult, cimitirelor, terenurilor agricole și pădurilor.

Salvatorii recomandă cetățenilor:

  • să nu aprindă focul în condiții de vânt sau la mai puțin de 50 de metri de clădiri și materiale combustibile;
  • să supravegheze copiii și să le interzică jocul cu surse de foc;
  • să nu arunce resturi de țigări aprinse în vegetația uscată;
  • să colaboreze cu autoritățile locale pentru colectarea resturilor vegetale în locuri special amenajate.

În cazul observării unui incendiu, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat numărul unic de urgență 112. Respectarea acestor reguli poate preveni situații grave și pierderi materiale importante.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Festivalul Cântecelor Pascale revine la Sadaclia: credincioșii sunt invitați la o nouă ediție plină de lumină și tradiție

Locuitorii raionului Basarabeasca și toți creștinii ortodocși sunt invitați să participe la una dintre cele mai așteptate manifestări spirituale ale primăverii. Administrația raională anunță organizarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Cântecelor Pascale cu genericul „Slăvit să fie Domnul”.

Evenimentul va avea loc pe data de 14 aprilie, începând cu ora 10:00, într-un cadru deosebit – la Mănăstirea „Sf. Ierarh Nicolae” din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca.

Festivalul a devenit deja o tradiție pentru comunitate, reunind anual coruri bisericești, colective artistice și interpreți care aduc în fața publicului frumusețea cântărilor pascale. Atmosfera de rugăciune, armonie și bucurie specifică acestei perioade va transforma evenimentul într-un adevărat prilej de reflecție spirituală și comuniune.

Organizatorii subliniază că scopul principal al festivalului este promovarea valorilor creștine, păstrarea tradițiilor autentice și consolidarea legăturilor dintre comunitățile din regiune. Participanții vor avea ocazia nu doar să asculte muzică religioasă, ci și să se bucure de liniștea și frumusețea locului în care se desfășoară evenimentul.

Festivalul Cântecelor Pascale promite să aducă emoție, inspirație și un sentiment profund de unitate în rândul tuturor celor prezenți.

Foto: Facebook/Secția Cultură Basarabeasca

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

(VIDEO) Tradiții de Paște în s. Carabetovca: Cum locuitorii s-au pregătit de sărbătoarea învierii

Cu grădini înverzite copaci înfloriți, cer senin și mult soare. Așa a început Săptămâna Mare, sau Săptămâna Patimilor, înainte de Paște. În satul Carabetovca, oamenii mai respectă tradițiile și obiceiurile de Paşte, care nu sunt legate numai de gospodărie, precum curăţenia şi pregătirea mesei îmbelşugate cu diverse bucate, ouă roşii, pască şi cozonac. Cu această ocazie, jurnalista civică BAStv, Kateryna Răcilă, a mers în vizită la gospodinele din sat, pentru a vedea și a le întreba cum merg pregătirile de Paște.

Potrivit tradiției, în Miercurea Mare, sau, cum i se mai spune prin alte părți Miercurea Seacă, gospodinele dedică ziua pentru „a lumina” casa, a face ordine și a pregăti o parte dintre bucatele de pe masa de Paște.

Maria Vrabie, în vârstă de 56 de ani, și Lucherea Plop, de 67 de ani, bune prietene de o viață întreagă, au început lucrul de dimineață, curățenia prin casă și curte repede a fost isprăvită.

În Joia Seacă, femeile au vopsit ouăle, pentru că se spune că se păstrează mai bine. Tot în această zi au copt cozonacul, rulade și pâine.

 – Care este însemnătatea sărbătorii de Paște în familia dvs.?

„Paștele e o sărbătoare mult așteptată, sărbătoarea sufletului. Noi înviem odată cu Hristos, ne unim toți oamenii pentru a sărbători, a ne bucura. Până la răsărit de soare, facem un rug în drum sau, pur și simplu, dăm focul în drum, așa a fost întâmpinat Iisus Hristos” a spus Lucherea Plop.

– Ouăle de Paști sunt vopsite în roșu. De ce anume această culoare ?

„Ouăle sunt vopsite în culoarea roșie, pentru că roșu este simbolul sângelui, care a curs de la Iisus Hristos. Le încondeiem cu lumânarea, facem diverse ornamente, punem cu frunze verzi”, ne-a pus Maria Vrabie 

Bucatele delicioase sunt nelipsite de pe masa de sărbătoare. Potrivit altor femei, toate aceste bucate vor fi savurate împreună cu rudele.

„Pasca o cumpărăm, pregătim răcituri sarmale, pârjoale, clătite dulci. Sărbătorim cu rudele, ne odihnim, mergem la biserică” ne-a spus Alina Gribineț, în vârstă de 18 ani.

„În familia noastră la masa de sărbătoare este pregătită și carnea de miel. În ziua de Paște ne ducem la sfânta biserică, la slujba de Înviere a lui Iisus Hristos. După venim acasă și sărbătorim cu familia” ne-a zis doamna Maria.

„Pasca o coc după rețeta mamei, exact așa cum o făcea ea, și cu brânză sărată și cu brânză dulce. Mai fac și niște rulade cu magiun” a spus lelea Nina Berestean, în vârstă de 68 de ani.

Următoarea zi, în Vinerea Mare, gospodinele ţin post negru, nu se coace pentru că este considerat un păcat. Seara, după ce aproape totul este gata, copiii mari şi mici, femei şi bărbaţi, se îmbracă de sărbătoare, iau câteva flori din grădină şi pornesc spre biserică. 

O tradiție foarte frumoasă, lăsată de la părinți, este spălarea feței cu un ou roșu și unul alb, în dimineața după slujba de la biserică. Aceasta era făcută de fiecare copil pentru a fi rumen și frumos. De asemenea, în apă era aruncat câte un bănuț, pentru a fi bogați, fi curați și să ne fie luminată viața mai departe.

Autor: Kateryna Răcilă

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Festivalul de cântece pascale „Slăvit să fie Domnul” la Mănăstirea Chistoleni” din s. Sadaclia

Tradițional, în a treia zi de Paști, la Mănăstirea Chistoleni „Sf. Ierarh Nicolae” din s. Sadaclia este organizat Festivalul Raional al Cântecului Pascal „Slăvit să fie Domnul”. La acesta au participat colective artistice și bisericești atât din raionul Basarabeasca, cât și din alte localități.

Prin ele se numără colectivul de preoți, colectivul „Abacliencele” din s. Abaclia, maicile de la mănăstirea „Chistoleni”, corul bisericesc din Bașcalia și Sadaclia, dar și colective din or. Basarabeasca și satele Iordanovca, Iserlia, Carabetovca, precum și din Cioc-Maidan și Dezghingea, raionul Comrat.

Fiecare formație a venit cu câte un buchet de cântece și colinde pascale, care au impresionat publicul prin măreție, frumusețe și melodicitate.

De asemenea, în cadrul festivalului a fost organizată și o expoziție cu tematică pascală.

La festivitate a fost prezentă și președinta raionului Basarabeasca, Natalia Cara. Aceasta, împreună cu șefa Secției cultură a raionului, Olga Baciu, a ținut să menționeze colectivele care au participat la festival, înmânându-le câte o diplomă și o mică contribuție bănească.

În acest an, festivalul se află la cea de-a IX-a ediție.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sfânta Liturghie de Paști oficiată în bisericile raionului Basarabeasca

An de an, în ziua luminată de bucuria Învierii Domnului, creștinii ortodocși vin să participe la Sfânta Liturghie de Paști, pentru a sfinți bucatele și pentru a cunoaște taina împărtășaniei. Bisericile devin neîncăpătoare, pline de lumină și enoriași. Astfel, vă îndemnăm să vedeți cum a fost atmosfera din noaptea învierii în bisericile din raionul Basarabeasca.

În satul Abaclia, liturghia a început puțin înainte de miezul nopții. Biserica Sfinților Arhangheli „Mihail și Gavriil” a fost arhiplină de credincioși, care au venit cu coșuri pline de bucate alese, cozonac, pască și ouă roșii. Împreună, aceștia s-au rugat pentru sănătate și armonie în familiile lor.
Slujba a fost oficiată de către Părintele Valentin Afanasii.

La Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Sadaclia, slujba bisericească a fost oficiată de către Părintele Adrian Macari și Părintele Valerian Jelihovschi. Și aici, oamenii au venit pentru a întâmpina învierea lui Iisus Hristos și pentru a participa la liturghie, împreună cu nelipsitele bucate de sărbătoare și candele pentru Focul Sfânt.



În or. Basarabeasca, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, ceremonia divină a început odată cu aducerea focului Haric de către Părintele Dmitrii Murașov și Părintele Andrei Rogac.
Enoriașii au venit pentru a se ruga de sănătate, fericire, liniște și pace.

Biserica din satul Carabetovca, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a fost plină de farmec. Și aici, enoriașii au venit cu bucurie la slujba divină, pentru a sfinți bucatele și pentru a se bucura de lumina învierii.


Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Instrucțiuni Util

Fructul care îmbunătățește digestia și previne balonarea. Nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște

Potrivit specialiștilor, pe lângă preparatele tradiționale, de pe masa de Paște nu trebuie să lipsească un anumit fruct. Acesta ajută la îmbunătățirea digestiei, împiedică asimilarea grăsimilor rele și previne disconfortul gastric.

Disconfortul digestiv simțit după o masă copioasă de Paște este greu de suportat, moment în care starea de bine este cu mult afectată.

Preparatele tradiționale pregătite pentru masa de Paște sunt delicioase, fiindu-ne greu să ne limităm la cantități mici.

Cu toate acestea, potrivit specialiștilor, ne putem bucura de toate bucatele specifice Paștelui, însă doar dacă respectăm câteva reguli simple. 

Astfel, de pe masa de Paște nu trebuie să lipsească un anumit fruct, care este bogat în vitamine, minerale și enzime care facilitează digestia.

Acest fruct conține vitamina A, vitamina C, vitaminele B1 și B6, acid folic, cupru, mangan și betacaroten.

Potrivit medicilor, fructul care ne poate feri de disconfortul digestiv în aceste zile este ananasul.

Ananasul este o sursă bogată de bromelaină, un complex de enzime care ajută la descompunerea proteinelor și la îmbunătățirea digestiei.

Bromelaina are proprietăți antiinflamatorii, contribuind la reducerea inflamației și a disconfortului gastric.

De asemenea, consumul regulat de ananas este recomandat în cazul persoanelor care suferă de indigestie sau balonare.

Ananasul este un diuretic excelent, împiedică asimilarea grăsimilor rele și este recomandat după mesele copioase, mai ales în cazul persoanelor cu un tranzit intestinal lent, potrivit doc.ro.

Bineînțeles, ananasul nu trebuie să fie consumat în exces, deoarece efectele pot fi negative. Pentru îmbunătățirea digestiei, este suficient să mâncăm o felie de ananas după masă.

De asemenea, specialiștii atrag atenția că ananasul din conservă nu este deloc o alegere bună, fiind important să consumăm acest fruct proaspăt.

Totodată, în cazul unui exces alimentar, ananasul poate fi ineficient, fiind nevoie să fim atenți la cantități și să ne asigurăm că includem în meniul de Paște, pe lângă preparatele grele, salate și legume proaspete. 

sursa: antena3.ro 

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

Tradiții de Paște: ce simbolizează mai multe obiceiuri și superstiții pascale

Paștele este considerat cea mai importantă sărbătoare a calendarului creștin, fiind sărbătorită diferit în dependență de fiecare zonă a țării. În Republica Moldova se mai păstrează tradițiile și obiceiurile de Sfintele Sărbători Pascale. Astfel, vă propunem să aflați câteva superstiții și obiceiuri, legate de această sărbătoare.

În tradiţia ortodoxă, începutul sărbătorii e marcat odată cu postul de şapte săptămâni. O semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii încetează lucrul la câmp şi se concentrează asupra casei și curţii, pentru ca totul să fie curat. Tot în Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle.

În ajunul Paștilor gospodinele vopsesc ouăle roșii, culoare care simbolizează sângele Mântuitorului Iisus Hristos, coc cozonacul, iar în noaptea Învierii le duc la biserică pentru a fi sfințite.

În dimineața următoare, fiecare se spală pe obraji cu un ou roşu şi altul alb, gest care simbolizează puterea şi puritatea.

Din bătrîni se spune că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună.

În mai multe sate din Moldova, oamenii își spală faţa cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani şi un ou roşu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roşu, bogaţi şi sănătoşi. Cel care se spală ultimul ia banii. Se mai spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte îşi va găsi sfârșitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul.

În unele regiuni ale țării, după ce oul roșu a fost mîncat, coaja se aruncă la rădăcina unui copac cu flori. Se spune că acela este momentul cînd vine cu adevărat vremea bună.

Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând.

La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol purificator.

În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.

Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări.

În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului.

Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apă neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.

În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.

Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) „Magia culorilor pascale”: activitate inedită pentru copii desfășurată în s. Sadaclia

Pentru că se apropie Sărbătorile de Paști, Casa de cultură din satul Sadaclia, împreună cu bibliotecile publice și muzeul din localitate, au desfășurat un atelier creativ pentru copii. În cadrul lui, picii au putut însuși metode interesante de vopsire și încondeiere ale ouălor. Cum a avut loc totul, urmăriți în materialul realizat de Ana Burdujan.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼