O activitate dedicată promovării respectului, prieteniei și prevenirii bullyingului a fost organizată la Ludoteca „AVE Copiii” din Cimișlia. La eveniment au participat copii împreună cu părinții și bunicii.
În cadrul întâlnirii, participanții au discutat despre importanța sprijinului reciproc, a bunătății și a unui comportament bazat pe respect. Mesajele au fost transmise prin jocuri, activități creative și discuții adaptate copiilor.
Unul dintre momentele activității a fost desenul pe asfalt. Cei mici au ilustrat prin culori ideile despre prietenie, cooperare și o comunitate în care fiecare copil să se simtă în siguranță.
Activitatea face parte din proiectul UNICEF Moldova „Copiii pe primul loc: protecție și sprijin II”, implementat de Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”.
Organizatorii au transmis un mesaj simplu: prevenirea bullyingului începe prin promovarea respectului, empatiei și sprijinului în comunitate.



















