Categorii
Actualitate În Moldova

Moldova va primi un grant de 600 000 euro, pentru realizarea Proiectului „Deșeuri solide”. Legislativul a ratificat acordul

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va acorda un grant în valoare de 600 000 de euro pentru implementarea proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Deputații au votat, astăzi, pentru ratificarea unui Acord care prevede acest lucru.

Finanțarea nerambursabilă este destinată pentru serviciile de consultanță. De menționat că, anterior, BERD a oferit și un împrumut în valoarea de 25 de milioane de euro pentru implementarea aceluiași proiect.

Proiectul are drept scop implementarea programului național de dezvoltare a infrastructurii aferente procesului de gestionare a deșeurilor solide. Totodată, vor fi procurate echipamente și utilaje pentru transport, sortare, reciclare, compostare, precum și va fi sistată activitatea depozitelor de deșeuri neautorizate.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

În raionul Basarabeasca nu va fi lumină. Când și unde

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că vineri, 2 februarie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.

or. Basarabeasca: str. Cerneakovski, Karl Marx, Naberejnaea, Vasilii Ceapaev, Zoia Kosmodemianskaea, Şciors parțial, în intervalul de timp între 15:20-18:00 pentru lucrări de reparație a echipamentului electric.
or. Basarabeasca: str. 28 Iunie, Karl Marx, Octeabriscaea, Şkolinaea parțial, în intervalul de timp între 11:30-15:00 pentru lucrări de reparație a echipamentului electric.

s. Sadaclia: str. Grigore Cotovschi, Iurie Gagarin, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Molodejnaea, Sadaclia, Sovetscaea, 31 August 1989 parțial, în intervalul de timp între 09:45-11:15 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.
s. Sadaclia: str. Sadaclia 5040 parțial, în intervalul de timp între 13:15-14:45 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.
s. Sadaclia: str. Sadaclia 5009, 9999 parțial, în intervalul de timp între 08:00-09:30 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.
s. Sadaclia: str. 1 Mai, 24 August, 31 August, Barbu Lăutaru, Fîntînilor, Grigore Cotovschi, Ion Creangă, Livezilor, Maxim Goriki, Mihail Frunze, Molodejnaea, Roz, Sadaclia, Sadovaea, Voczalinaea parțial, în intervalul de timp între 11:30-13:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.

s. Iordanovca: str. Molodejnaea, Iordanovca parțial, în intervalul de timp între 09:10-11:10 pentru lucrări de reparație a echipamentului electric.

Administrația Premier Energy

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO/FOTO) Accident în lanț la Cimișlia: 9 mașini au fost implicate. Ce spune poliția

Un accident rutier cu implicarea a nouă mașini a avut loc în dimineața zilei de joi, în raionul Cimișlia. O persoană a fost transportată de urgență la spital.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în apropierea satului Sagaidacul Nou. Preliminar, oamenii legii au stabilit că din cauza ceței dense și a poleiului de pe carosabil, dar și din cauza că o porțiune de drum se află în reparație, un tânăr de 19 ani aflându-se la volanul unui automobil a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un parapet, ulterior a derapat de pe drum.

În automobil se aflau 4 persoane, un pasager ce se afla pe bancheta din spate a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat de urgență la spital.

La scurt timp, opt automobile nu au ținut cont de condițiile meteorologice și s-au tamponat în lanț. Mașinile implicate au fost avariate, dar nicio persoană nu a avut de suferit.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.

 

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

(VIDEO) Nou-născut, spre vânzare: patru învinuiți din Moldova și Ucraina – trimiși în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a patru femei pentru organizarea unei scheme, prin care un nou-născut în Chișinău urma să fie vândut spre „adopție” unui cuplu din România.

Potrivit materialelor dosarului investigat de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) al INI, sub conducerea PCCOCS, membrii grupului infracțional au ademenit în Moldova femeia însărcinată – cetățean al Ucrainei – pentru ca aici să-i dea naștere copilei. Din grupul infracțional fac parte: președinta unei fundații de copii (în calitate de organizator și făptuitor), o șefă de maternitate și o notară (în calitate de complice) – din Moldova, o femeie (în calitate de făptuitor) din Ucraina și un cuplu din România (cumpărători).

Invitată din Ucraina în Moldova pentru „o naștere în afara războiului”

Astfel, victima care în decembrie 2022 era însărcinată, a fost identificată în Ucraina de către femeia cu rol de co-autor al infracțiunii din același stat vecin (care circula în Moldova), de comun cu președinta de fundație din Moldova, care avea rolul de organizator al schemei. Aceasta a sosit în Moldova aproape de jumătatea lunii, pentru ca să dea curs invitației acestora de facilitare a nașterii în afara războiului.

Femeia însărcinată cu vârsta de 38 de ani este mama mai multor copii, în Ucraina, lăsați în grija apropiaților. Sosită în Moldova, aceasta a fost cazată într-un hotel din Chișinău, iar până la nașterea care a urmat în a doua jumătate a lunii decembrie, aceasta a fost supusă presiunii psihologice de către membrele grupului infracțional, ca să refuze creșterea copilei ce urma să o nască.

Mai exact, potrivit declarațiilor din dosar, acestea aplicau în privința victimei presiune psihologică, în sensul în care dacă nu ar fi acceptat darea spre „adopție” a copilei pentru cuplul român (în schimbul unei sume de bani și a unor bunuri), ar fi urmat să fie lipsită de drepturile părintești asupra copilei, în Ucraina.  Motivul invocat de aceștia era că aceasta ar avea prea puține resurse financiare pentru întreținerea tuturor copiilor.

Internată de șefa de maternitate, trimisă acum în judecată de procurori

Ulterior, prin intermediul șefei de maternitate din Chișinău, care contribuia și cu sfaturi pentru reușita adopției ilegale, aceasta a fost internată pentru ca să dea naștere copilei. Urmare a angajamentului onorat al unei nașteri în afara războiului, președinta fundației i-ar fi promis șefei de maternitate unele beneficii.

După vizită la notară, învinuitul din România s-a ales cu permisiunea să iasă cu copilul din Moldova

Astfel, după nașterea copilei, aceștia au profitat nu doar de starea de război din Ucraina și situația financiară dificilă a victimei, dar și de faptul că nu cunoaște limba română. Prin urmare, aceștia au determinat-o să semneze atât declarația privind stabilirea paternității, cât și declarația prin care cumpărătorul român urma să devină tatăl legal al copilei. Ca rezultat, în certificatul de naștere al nou-născutei figura numele de familie al cumpărătorului, ca fiică biologică a lui, ceea ce i-ar fi permis să părăsească Moldova împreună. În schimb, președinta fundației i-ar fi promis notarei unele beneficii.

Oamenii legii au intervenit la timp

La acea etapă, au intervenit ofițerii CCTP, care au curmat acțiunile ilegale de scoatere a copilei din Moldova, după sesizarea centrului de plasament în care victima era adăpostită. Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în privința membrilor grupului infracțional a fost aplicat un set de măsuri non-privative de libertate, astfel încât persoanele să nu împiedice desfășurarea investigațiilor. Acum, dosarul a fost trimis în judecată de procurorii PCCOCS, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, urmează să se pronunțe, timp în care cei vizați de investigațiile penale beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În ceea ce-l privește pe cuplul de cumpărători, aceștia urmează să fie investigați în statul vecin, în baza solicitării PCCOCS.

Conform Codului penal, pentru infracțiunea de trafic de copii comisă în aceste împrejurări, în scopul vânzării și cumpărării nou-născutei, președinta de fundație (în calitate de organizator) și celelalte învinuite (în calitate de autori și complici) riscă pedeapsa cu închisoare de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

(FOTO) Doi elevi din raionul Basarabeasca au fost desemnați câștigătorii Concursului de desene ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a desemnat învingătorii Concursului de creație „Securitatea electrică în viziunea copiilor”, ediția a II-a, care s-a desfășurat pe parcursul lunii noiembrie 2023. Printre aceștea se regăsesc și elevi din raionul Basarabeasca, care au primit premii și mențiuni.

La Concurs au participat 4072 de elevi ai claselor a V-XII-a din instituțiile de învățământ din Republica Moldova, iar lucrările prezentate, de desen și pictură, au fost dedicate măsurilor de securitate electrică. Unii dintre câștigătorii acestui Concurs au fost: Gotișan Ion, elevul cl. a XII-a din IP LT ,,Mihai Eminescu”, s. Sadaclia și Obreja Corina, eleva cl. a XII-a din IP LT ,,Matei Basarab”, or. Basarabeasca. Acestora le-au fost înmânate premii și mențiuni.

De asemene, pentru efortul depus, ANRE a decis să premieze și alți participanți, cu maiouri și carnete personalizate. Aici se regăsesc și elevi din raionul Basarabeasca.

Cele mai reușite desene vor fi publicate în pliante informative, care vor fi distribuite în toate instituțiile de învățământ din țară.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Un bărbat din Cimișlia și-a omorât soția cu sapa. Ce pedeapsă a primit

Bărbatul de 56 de ani din Cimișlia, care și-a omorât soția de 57 de ani cu sapa, în iunie 2023, a fost condamnat la 18 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, anunță Procuratura Generală (PG).

Procurorii de la Procuratura din Cimișlia au gestionat dosarul. La 1 iunie 2023, poliția a primit un apel de la fiul victimei, care și-a depistată mama fără suflare în grădina casei cu multiple leziuni la cap, întorcându-se de la muncă.

În cadrul investigațiilor, au apărut suspecții precum că soțul victimei în vârstă de 56 de ani, care a revenit din penitenciar în luna octombrie 2022, unde și-a ispășit pedeapsă pentru violență în familie, a săvârșit fapta.

Probele au dezvăluit că, bărbatul era beat atunci când și-ar fi lovit soția cu sapa, în urma unui conflict. După ce și-a dat seama că soția sa nu mai dădea semne de viață, ar fi ascuns cadavrul în iarbă și și-ar fi schimbat hainele.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Comrat în termen de 15 zile.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Își vor primi vârstnicii pensiile majorate? Ce spune șefa CNAS

Vârstnicii din Republica Moldova ar putea să mai aștepte majorarea pensiilor. Deocamdată, nu se știe cu exactitate dacă anul acesta vor avea parte de pensii mai mari. Situația va fi mai clară în luna martie, atunci când în funcție de Produsul Intern Brut, va fi luată o decizie.

„Legislația prevede o majorare de pensie și ea depinde de procentul creșterii PIB. Și acest procent de creștere, 50% din acest procent de creștere se aplică la pensia medie pe țară. Pensia medie pe țară acum la noi e 3683 de lei, așteptăm să ne informeze ministerul de resort dacă avem o creștere a PIB față de anul trecut”, a declarat șefa CNAS, Elena Țîbîrnă, la o emisiune de la TV8.

Țîbîrnă a precizat că nici în anul 2023 nu au fost majorate pensiile în condițiile în care nu a fost înregistrată o creștere a PIB-ului. În schimb, pensiile au fost indexate, ala cum se așteaptă și anul acesta.

Șefa CNAS a spus că din 1 aprilie, pensiile ar urma să fie indexate cu 6%.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

În 2023 au fost înregistrate peste 500 de victime ale infracțiunilor sexuale. Mai mult de jumătate sunt copii

Anul trecut, în Republica Moldova au avut loc 535 de infracțiuni sexuale: 282 de violuri și 242 de cazuri de violență sexuală. Din 535 de cazuri de infracțiuni sexuale, în 375 au fost vizați copii. Iar în alte 73 de cazuri, minorii au fost supuși abuzului sexuală. Datele aparțin Inspectoratului General al Poliției (IGP), care a efectuat o statistică la solicitarea NM.

Cazuri de infracțiuni sexuale la nivel național

Pe parcursul anului 2023, în țara noastră, au fost consemnate 535 de cazuri de infracțiuni sexuale. Din totalul acestora, în 282 de cazuri este vorba despre violuri, iar în restul de 242 – de violență sexuală.

Datele arată și faptul că nu toate cazurile care ajung la poliție au parte de finalitate: din 157 dosare de viol trimise procurorilor, în judecată au ajuns doar 73, iar 21 – au fost clasate. Situația este aceiași în privința cazurilor de violență sexuală: din 141 de dosare trimise procurorilor, în instanța de judecată au fost remise doar 62, iar 18 – au fost clasate.

Ponderea cazurilor în care sunt vizați copii

Datele poliției arată că minorii sunt cele mai frecvente victime ale infracțiunilor sexuale. Din cele 535 consemnate de oamenii legii, în 375 de cazuri sunt vizați minori. În alte 73 de cazuri este vorba despre abuzuri sexuale – majoritatea pornografie infantilă.

În anul 2023, circa 150 de copii au fost implicați în cazuri de viol, iar 228 au fost supuși violenței sexuale.

Totodată, în intervalul de timp menționat, oamenii legii au deschis 73 de dosare penale pe fapte de abuz sexual față de minori: 47 dintre acestea vizează pornografia infantilă, 21 – traficul de copii, iar 7 – încălcarea inviolabilității personale. În 57 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, agresorii au săvârșit infracțiunile fără contact fizic, cu ajutorul tehnologiilor informaționale. În alte 16 cazuri, abuzurile au avut loc cu contact fizic.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

(FOTO) 30 de automobile vor ajunge în subdiviziunile tactice ale Poliției de Frontieră

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că 30 de automobile de serviciu vor ajunge astăzi, 30 ianuarie, în subdiviziunile tactice ale inspectoratului general.

Potrivit Poliției de Frontieră, mobilitatea este un factor crucial în intervenții la frontieră, iar aceste autospeciale vor oferi polițiștilor de frontieră acces rapid și flexibil în diverse medii și condiții de teren.

,,Utilizarea acestora va contribui la o mai bună mobilitate și la creșterea capacităților operaționale ale personalului, inclusiv la sporirea securității frontierei de stat și gestionarea eficientă a fluxului de migranți”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Echipate cu tehnologie avansată de comunicare și echipamente specializate, aceste automobile de teren 4×4 vor asigura o reacție promptă și eficientă în fața provocărilor care pot apărea în misiuni.

Noile autospeciale au fost achiziționate în cadrul proiectului „Sprijinirea protecției, tranzitului, întoarcerii voluntare și informate și a reintegrării cetățenilor Parteneriatului Estic și resortisanților țărilor terțe afectați de conflictul din Ucraina”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de către Organizația Internațională de Migrație Moldova.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Sondaje

Ce contează mai mult: prețul sau calitatea produselor alimentare? Sondajul săptămânii

Calitatea produselor alimentare are o mare importanță pentru sănătatea și dezvoltarea fizică a oricărei persoane. Dar, din păcate, nu îi acordăm întotdeauna prea multă atenție, concentrându-ne în primul rând pe eticheta de preț. Am decis să întrebăm utilizatorii site-ului BAStv ce este prioritar, în opinia lor, calitatea produselor alimentare sau prețul acestora.Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼