Primăria orașului Basarabeasca a organizat pe 21 mai Ziua orașului. La acest concert au fost invitați atât interpreți din Moldova, cât și cei străini. Chiar dacă au fost unele complicații, cauzate de condițiile meteorologice – ploaia, oamenii au rămas să savureze atmosfera creeată de artiști.
În fața Consiliului raional Basarabeasca, a avut loc un eveniment dedicat Zilei orașului – concert cu artiști speciali: DoReDoS, Bakota&Band, The One, Brain Washed Rock Band, GJ Mars&Laser Show. Au fost și distracții pentru copii.
În timpul evenimentului a început o ploaie puternică, care a dezorientat un pic situația, însă cu ajutorul artiștilor, localnicii, chiar și cu umbrelele în mână, au rămas să serbeze ziua orașului.
Ziua orașului Basarabeasca este celebrată pe data de 22 mai. Anul acesta orașul împlinește 177 de ani.
La Marea Adunare Europeană, care a avut loc astăzi, 21 mai, la Chișinău, au participat cel puțin 75 de mii de oameni. Cu așa informație a venit Inspectoratul General de Poliție. La eveniment au participat și peste 400 de locuitori din raionul Basarabeasca. Oamenii i-au spus jurnalistului BAStv de ce au decis să meargă astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale a capitalei.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție, numărul participanților la Marea Adunare Europeană a variat între 75 și 80 de mii de persoane. Totodată, oamenii legii, care au asigurat ordinea la eveniment, nu au înregistrat niciun incident. Locuitorii raionului Basarabeasca au mai relatat despre nivelul ridicat de organizare al întâlnirii și, care, de fapt, a fost motivul de a fi prezenți la Adunare în această zi.
,,Pentru mine participarea la adunarea de azi, nu este nimic nou referitor la opțiunea europeană. Sunt pentru această idee, fiindcă știu de unde a venit cele mai multe ajutoare în Republica Moldova în toţi aceşti ani de independenţă. Cine vrea să înțeleagă, Uniunea Europeană ne-a ajutat mult pe noi, dacă nu ar fi aceste ajutoare țara noastră ar fi la un nivel mult mai jos. Cred că, acum a venit timpul nu numai să stăm cu mâna întinsă și să așteptăm să cheltuim fondurile europene, dar trebuie să fim parte a Uniunii Europene, cu legile și responsabilitățile lor. Eunnu vreau să plec din această țară, am crezut întotdeauna că se poate de făcut schimbări și în țara noastră. A fost o adunare bine organizată la un nivel înalt, aici chiar vreau să-i mulțumesc președenției”, a menționat locuitoarea satului Abaclia, Valentina Stratila.
,,Am hotărât, pentru că vreau și eu o schimbare în această țară, vreau să susțin opțiunea Europeană. Fiind 5 ani și jumătate în Europa, am văzut cum sunt oamenii de acolo, de aceea îmi doresc această schimbare, însă aceasta o putem face doar împreună”, a spus locuitoarea satului Iordanovca, Viorica Scobioală.
„Moldova este o țară mică, dar este independentă, și cred că principalele dorințe ale întregii populații este să trăiască în pace, în liniște, ca să fie respectate acordurile semnate de Guvern, să nu existe amenințări, șantaje etc. Dacă să fim sinceri, oamenii pleacă de aici, pentru că e greu de trăit. Dar există progrese, de exemplu, se construiesc drumuri, și nu ca înainte – până la prima ploaie. Integrarea europeană este un obiectiv care trebuie atins până în 2030. Este un drum dificil, dar este real. Și oamenii s-au adunat în piață să vorbească despre asta – fără să fie plătiți sau presați, adică acesta este liberul arbitru al cetățenilor. Iar aceasta nu este o decizie de partid, ci o decizie a poporului – aceasta este diferența dintre evenimentul de astăzi și altele”, a menționat locuitorul or. Basarabeasca,Victor Salinschi.
Printre participanții la întâlnire s-a numărat și Sofia Mitrofan, consilier orășenesc PSRM din Basarabeasca. Dumneaei susţine că, din propria iniţiativă, a decis să meargă la Chişinău în această zi.
„Am decis să merg la această întâlnire, pentru că trebuie să mergem înainte. Cinsider că și așa batem pasul pe loc, de 30 de ani. Trebuie să ne gândim la viitorul nostru, la viitorul copiilor și nepoților noștrii. Și cred că, doar apropierea de Europa va ajuta Moldova pe această cale. Afilierea mea de partid nu contează, nu există nici un context politic aici, mă comport cum cred eu de cuviință, ca un om normal care are propria părere. De ce ar trebui să-mi interzică cineva ceva? Și am avut o mare plăcere astăzi, pentru că am văzut câți oameni sunt pentru integrarea europeană!”, a declarat locuitoarea or. Basarabeasca, Sofia Mitrofon.
Potrivit deputatului Gheorghe Cojoc, la evenimentul de astăzi au participat peste 400 de locuitori din raionul Basarabeasca.
Amintim că, pe 21 mai, în centrul Chișinăului a avut loc Marea Adunare Europeană, anunțată de șefa statului, Maia Sandu.
S-au adresat audienței Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și șefa Parlamentului European, Roberta Metsola.
Participanții la întâlnire au adoptat o rezoluție în sprijinul integrării europene a Moldovei. Documentul notează că Moldova se străduiește să devină o parte cu drepturi depline a Uniunii Europene, care poate garanta stabilitate și îi permite să-și realizeze potențialul. De asemenea, participanții la întâlnire au făcut apel la toate forțele politice să susțină cursul european al țării. Pentru a face acest lucru, potrivit protestatarilor, este necesar să se scrie în Constituția Republicii Moldova scopul său de aderare la UE, asigurarea demarării timpurii a negocierilor, privind aderarea la unire și sprijinirea întăririi structurilor de stat, pentru atingerea acestui obiectiv.
Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate a fost publicată declarația de avere și interese personale a primarului din s. Carabetovca pentru anul 2022. Potrivit documentului, Sergiu Răcilă a ridicat în anul 2022 un salariu de bază de peste 130,6 mii de lei, ceea ce presupune un salariu lunar de aproximativ 10 800 lei.
Primarul satului Carabetovca indică și o altă sursă de venit obținut la locul de muncă de bază, Î.I.Răcilă Lazar, unde suma venitului este de 49 081 de lei. Oficialul, totodată, a indicat și o altă sursă de venit G.T,,Racila Natalia Gheorghe s.Carabetovca”, în sumă de 345 860 lei, înregistrat. Ambele surse de veni sunt înregistrate pe o altă persoană.
Potrivit documentului, din toate terenele agricole indicate, doar 3 sunt înregistrate pe numele primarului. Primul teren, dobândit în 2019, are o valoare de 2980 00 lei, al doilea, dobândit în 2021- 2900.00 lei și, al treilea, din 2022, în valoare de 10500.00 lei.
În declarația sa, Sergiu Răcilă îndică că deține o casă de 80.4 m2. Aceasta a fost procurată în 2011, iar valoarea acesteia este de 28 384 de lei.
Primarul, în declarația de avere, a inclus și mijloacele de transport pe care le deține. Autoturism/Opel Astra din 2002, cumpărat în 2017 cu 4000 de lei. Autoturism/Chevrolet Captiva, cumpărat în 2019, cu 200 000.00 de lei.
Totodată, la rubrica datorii, primarul a indicat trei creditori: FinComBank, Moldincombank, Rotari Veronica. La creditorul FinComBank, oficialul a decurs de trei ori, o dată – o sumă de 322000.00 de lei, apoi – 150000.00 lei și – 250000.00 lei. De la creditorul Moldincombank, suma datoriei este de 192000.00 lei și de la Rotari Veronica – 200000.00 lei.
Calitatea de asociat, de acționar sau de membru al unui agent economic, de membru al organelor de conducere, de administrare, de revizie sau de control, în cadrul unor organizaţii necomerciale sau societăți comerciale, ori de membru în cadrul unor organizații necomerciale sau internaționale, primarul a indicat I.I.,,Răcilă Natalia” și, GT Racila Natalia Gheorghe, s. Carabetovca.
Căminul Cultural din Satul Sadaclia va găzdui, marți 23 mai, un spectacol ,,Alegerea Domnului Macabeț” de C. Stănilă, montat la Teatrul Național ,,Mihai Eminescu”. Scopul este de a sensibiliza tinerii, cu privire la fenomenul corupție, prin arta spectacolului și prin alte mijloace artistice inovatoare. Elevii cu vârsta de 14 ani și mai sus, din toate instituțiile de învățământ din raion, au oportunitatea de a merge gratuit la acest spectacol. Transportul este organizat de școli cu ajutorul Direcției Învățământ Basarabeasca.
Elevii claselor a VIII-a și mai sus, din raionul Basarabeasca, au ocazia de a merge gratuit la spectacolul ,,Alegerea Domnului Macabeț”, organizat de Teatrul Național ,,Mihai Eminescu”, în satul Sadaclia. Pe lângă spectacol, elevii vor beneficia și de lecții, privind corupția și anicorupția, desfășurate de specialiști în domeniu.
,,Direcția de Învățământ Basarabeasca și școlile din raion, vor organiza transport, până la destinație, gratuit pentru toți elevii doritori”, a menționat Ecaterina Pascal, șefa Direcție Învățământ Basarabeasca.
Potrivit Ecaterinei Pascal, acest turneu de spectacol a început cu raionul Basarabeasca, apoi urmează în alte regiuni sudice ca: Cimișlia, Căușeni, Ștefan Vodă, Leova. Spectacolul se va începe la ora 12:30, în incinta Căminului cultural Sadaclia. Pentru acesta sunt preconizate 300-350 de locuri pentru toți doritorii.
Spectacolul este organizat în cadrul proiectului socio-cultural ,,Arta de a rămâne Integru”, inițiat de A.O. ,,Centrul de Teatru din Moldova”, împreună cu Centrul Național Anticorupție și Teatrul Național ,,Mihai Eminescu”. Această activitate este realizată în cadrul proiectului ,,Consolidarea Statutului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”.
Ziua Internațională a Sportului: Cu ce se mândrește raionul Basarabeasca Tradițional, pe 18 mai, în raionul Basarabeasca este marcată Ziua sportului. Acesta este un stil de viață sănătos, este felul în care se manifestează: performanța, spectaculozitatea și frumusețea unei copilării și adolescențe impregnate de disciplină și tactică. În acest context, redacția BAStv a cules câteva poze a tinerilor sportivi cu care se mândrește raionul Basarabeasca.
Raionul Basarabeasca, fiind cel mai mic raion din Moldova, se mândrește cu o mulțime de talente tinere. Printre aceștea se numără sportivii, care nu o dată au demonstrat, la nivel național, dar și internațional, performanţa lor şi abilitatea de a pune în practică tehnicile învăţate la antrenamente.
În continuare, echipa BAStv, vă prezintă o serie de fotografii a elevilor din școlile raionului Basarabeasca. Toți au rezultate nu doar în fotbal, dar și în basketball, tenis de masă, chiar și în sportul intelectual, precum șahul.
Ziua internațională a sportului este celebrată pe 18 mai.
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că vineri, 19 mai 2023, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos:
s. Abaclia: str. Alecu Russo, Alexandru Donici, Alexei Mateevici, Boris Glavan, Coghilinic, Dacia, Dimitrie Cantemir, Doina, Florilor, Grădinilor, I.Dodică, Independenţei, Ion Iachir, Ion Secrieru, Ion Soltîs, Lev Tolstoi, Livezilor, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Moldova, s.Abaclia, Serghei Lazo, Spitalului, Şcolinaea, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Vasile Alecsandri parțial, în intervalul de timp între 08:00-16:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.
Aproximativ 300 de locuitori din raionul Basarabeasca vor merge pe 21 mai la Adunarea națională ,,Moldova Europeană”. Despre aceasta a vorbit în emisiunea ,,Puncte de Reflecție” la Vocea Basarabiei, deputatul PAS, Gheorghe Cojoc.
După cum a remarcat deputatul PAS, Gheorghe Cojoc care, la rândul său, este și locuitorul raionului Basarabeasca, aproximativ 300 de oameni din raionul nostru, vor pleca pe 21 mai, la adunarea națională ,,Moldova Europeană”.
,, În lista noastră sunt deja 250 de oameni, și încă mai sunt doritori. Apropo, pe cap de locuitor, Basarabeasca ocupă primul loc în republică după numărul de persoane care doresc să meargă la adunarea din Chișinău. Oamenii își organizează singuri transportul. Am găsit deja 10 mașini. Dar mulți merg cu mașinile proprii”, a precizat Gheorghe Cojoc.
Cum a declarat deputatul PAS, în raionul Basarabeasca sunt oameni care susțin partidul PAS, dar sunt și cei care nu sunt de acord cu politicile Partidului Acțiune și Solidaritate, însă ei au dorința de a fi în Uniunea Europeană.
Gheorghe Cojoc a menționat că, Partidul Socialiștilor nu vor fi prezenți la această adunare, însă vor îndeamna oamenii să baicoteze cu privire la adunarea de pe 21 mai.
De precizat că, pe 21 mai, partidul Șor va organiza trei mitinguri la Bălţi, Orhei şi Comrat în sprijinul unui referendum pentru determinarea politicii externe şi a vectorului economic al dezvoltării ţării. Acest lucru a fost declarat de liderul partidului, Ilan Șor.
E de menționat că, pe 21 mai, în Găgăuzia, se va organiza un miting național. Participanții la miting vor cere autorităților centrale „stoparea proceselor de retragere a Moldovei din CSI, oprirea presiunilor asupra CEC a Găgăuziei și respectarea părerii poporului găgăuz, exprimată în turul II al alegerilor bașcanice”.
Reamintim că, la 21 mai, Chișinăul va găzdui adunarea națională „Moldova Europeană”. Potrivit președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, întâlnirea cetățenilor va avea loc pentru „a răspunde la întrebarea, ce vor moldovenii”
Luni, 22 mai, Curtea de Apel Comrat urmează să examineze demersul Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei privind confirmarea legalității și rezultatelor alegerilor Guvernatorului UTA Găgăuzia, și validarea mandatului de bașcan al Evgheniei Guțul.
Ședința va începe la ora 10:00, iar cererea va fi examinată de judecătorul Andrei Mironov.
Amintim că, Centrul Național Anticorupție a anunțat că, în cadrul descinderilor de la Comisia Electorală Centrală de la Comrat au fost ridicate mai multe documente în cauza penală privind finanțarea ilegală a campaniei electorale de alegere a bașcanului. Potrivit CNA, există bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea în numele acestora.
Au fost decernaţi cu premii elevii din satul Abaclia, în cadrul concursului „Monumente din localitatea natală: istorie și memorie”, unde s-au plasat pe locurile II și III. Organizatorii au fost facultatea de filologie și istorie a Universității Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă”. Scopul fiind promovarea valorilor culturale și istorice ale localităților din Republica Moldova.
Elevii IP LT ,, C. Stere” din satul Abaclia au venit de la concursul național „Monumente din localitatea natală: istorie și memorie”, cu patru locuri premiante: trei participanți au locul II și unul locul III. La concurs, au participat circa 50 de elevi din clasele a IX-a și a XII-a, din mai multe localități din țară. Printre premianți a fost şi Lilia Zabolotnîi, membra Cartierului Tineretului.
,, Chiar dacă m-am așteptat la un loc mai de frunte, totuși cred că locul II este bine meritat”, a menționat pe pagina sa de Facebook, Lilia Zabolotnîi.
Fiecare elev a elaborat o prezentare, a unui monument din s. Abaclia și anume: Casa Muzeu „Ion Secrieru”; Monumentul lui Ion Secrieru; Biserica din sat și Monumentul Eroilor din centrul satului. Studiul a cuprins examinarea documentelor de arhivă, monografii, articole, hărți, realizarea interviurilor cu locuitorii comunității, date statistice, fotografii etc.
În perioada 10 aprilie – 13 mai, în cadrul Zilelor Ușilor Deschise, Catedra de Istorie și Științe Sociale a universității, a organizat Concursul pentru elevi „Monumente din localitatea natală: istorie și memorie”, Ediția a III-a.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează hackathonul „Soluții pentru incluziune”. Evenimentul se va desfășura în perioada 23-25 iunie 2023, la Chișinău. Participanții sunt încurajați să dezvolte instrumente, platforme și/sau aplicații care vor promova incluziunea și diversitatea, sporind astfel șansele de implicare a grupurilor social-vulnerabile și marginalizate în viața publică. Juriul va desemna trei câștigători care vor beneficia de granturi a câte 7.000 euro fiecare pentru dezvoltarea și implementarea ulterioară a proiectelor.
Evenimentul se va axa pe identificarea soluțiilor inovatoare și accesibile, care să răspundă unor necesități stringente ale grupurilor social-vulnerabile și marginalizate (persoane în etate, tineri, femei, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă etc.), astfel încât acestea să aibă oportunitatea/șansa de a participa activ și de a-și aduce contribuția la anumite schimbări în comunitățile din care fac parte, dar și în societate în general.
Hackathonul va fi un spațiu de interacțiune unde își vor da întâlnire inovația și ideile care pot ajuta la promovarea incluziunii sociale și la îmbunătățirea accesului la resurse și oportunități pentru persoanele care sunt marginalizate sau excluse din societate din variate motive.
La eveniment se pot înscrie echipe constituite din reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale active în domeniul Drepturilor omului, în a căror activitate incluziunea, diversitatea, implicarea civică sunt principii-cheie, dezvoltatori IT, programatori, designeri, bloggeri, jurnaliști, lideri comunitari, cetățeni activi care se pot implica și pot contribui la promovarea incluziunii, diversității, toleranței și a Drepturilor omului. Echipele urmează să se înregistreze în concurs cu o idee de proiect care corespunde scopului evenimentului.
Pe durata hackathonului, experţii şi mentorii locali și internaționali vor oferi echipelor consultanţă şi expertiză pentru dezvoltarea ideilor de proiect.
Pe 23 iunie, în prima zi de hackathon, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului. Participanții vor face cunoștință cu experții și mentorii invitați în cadrul unui panel de discuții comun. Ulterior, echipele înregistrate în concurs își vor prezenta ideile într-un format prestabilit (maxim 2 minute).În a doua zi, pe 24 iunie, experții invitați vor face prezentări și master-class-uri la tematica hackathonului. Ulterior, echipele vor începe lucrul la proiecte.
În a treia zi de hackathon, 25 iunie, echipele vor continua lucrul la dezvoltarea proiectelor cu ajutorul mentorilor. În a doua parte a zilei, proiectele vor fi definitivate, prezentările finale fiind pregătite conform formatului pus la dispoziție de organizatori.
Informaţii despre eveniment şi regulile de participare găsiţi pe site-ul evenimentului: https://incluziune.cji.md
Hackathonul „Soluții pentru incluziune” este organizat în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării” desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu sprijinul Guvernului Elveției.