Categorii
Actualitate În Moldova

Tăcerea care costă vieți: De ce nu sunt raportate suficient neregulile în spitalele din țară

Două cazuri recente din spitalele din Hîncești și Nisporeni au scos la iveală nu doar probleme grave din sistemul medical, ci și o realitate îngrijorătoare: neregulile sunt adesea cunoscute, dar rareori raportate. În timp ce autoritățile promit investigații și sancțiuni, specialiștii atrag atenția că fără protejarea și încurajarea avertizorilor de integritate, astfel de situații riscă să se repete.

Tragedia care putea fi evitată prin raportare promptă

La mijlocul lunii martie curent, directorul Spitalului Raional Hîncești, Petru Ciubotaru, și-a depus demisia pe fundalul controversei legate de decesul Ludmilei Vartic. Potrivit Ministerului Sănătății, cazul femeii, internată în noiembrie 2025 după o presupusă tentativă de suicid, nu a fost raportat la Poliție de către cadrele medicale, deși astfel de situații ar fi trebuit sesizate autorităților competente. Ministerul a instituit o comisie care urmează să analizeze traseul pacientei și respectarea procedurilor medicale, în timp ce ancheta continuă pentru a clarifica toate circumstanțele tragediei.

Când vocea părinților înlocuiește controalele ineficiente

Un alt caz a fost semnalat la Spitalul Raional Nisporeni, unde, în luna februarie curent, mama unui copil internat a publicat imagini cu condiții mizerabile în secția de pediatrie: baie nefuncțională, lenjerie murdară și gândaci. În urma controalelor, autoritățile au confirmat încălcările normelor sanitaro-igienice. Ministerul Sănătății (MS) a anunțat sistarea activității secției, iar directoarea spitalului a demisionat. Acest caz demonstrează că și persoanele din afara sistemului pot juca un rol esențial în elucidarea neregulilor. Astfel, abuzurile pot fi combătute nu doar prin controale ale autorităților, care nu întotdeauna sunt eficiente,  dar  și prin implicarea oamenilor care aleg să nu tacă.

Haina medicală și datoria legală: Raportarea nu este opțională

Mariana Kalughin, expertă juridică la Transparency International-Moldova, susține că instituțiile medicale sunt obligate prin lege să protejeze avertizorii.

„Personalul medical se încadrează în categoria agenților publici și are obligația să raporteze încălcările legii. Tăinuirea unui act de corupție este sancționată în funcție de statutul făptuitorului”, explică experta.

Ea adaugă că instituția avertizării de integritate este încă insuficient valorificată în medicină.

Canalele oficiale: Cum poți sesiza abuzurile fără a te expune

Angajații medicali au la dispoziție canale oficiale pentru a raporta nereguli: e-mail, petiții fizice sau linii telefonice dedicate (linia verde și linia anticorupție). În ultimii ani, MS a recepționat multiple plângeri privind condițiile precare, disfuncționalitățile administrative sau nereguli în relațiile de muncă, acestea fiind examinate pentru elucidarea circumstanțelor. Reprezentanții MS au menționat pentru API că sesizările pot fi și anonime pentru a reduce riscul represaliilor, precizând că avertizorii beneficiază de confidențialitate și protecție legală. Totuși, mulți angajați ezită să raporteze neregulile existente în sistemul medical de frica pierderii locului de muncă.

Mariana Kalughin conchide:

„Asigurarea inevitabilității pedepsei este esențială pentru a încuraja potențialii avertizori și pentru a preveni viitoare infracțiuni”.

Autor: Victoria Borodin

Acest articol a fost realizat de Asociația Presei Independente (API) în cadrul proiectului „Consolidarea rolului avertizorilor de integritate în combaterea corupției (EWAC)”, finanțat de Expertise France și implementat de Transparency International în colaborare cu TI-Moldova, TI-Muntenegru și TI Macedonia de Nord. Opiniile exprimate în acest articol aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a finanțatorului sau a organizațiilor partenere ale proiectului.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Republica Moldova va primi 300 de milioane de euro din cadrul Pactului de Creștere al Uniunii Europene

Republica Moldova urmează să beneficieze, în perioada imediat următoare, de o prefinanțare în valoare de 300 de milioane de euro, parte a Pactului de Creștere în valoare totală de 1,9 miliarde de euro, acordat de Uniunea Europeană. Informația a fost făcută publică de către europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef privind asistența pentru Republica Moldova, printr-o postare pe pagina sa oficială.

Anunțul survine în contextul participării prim-ministrului Dorin Recean la reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles.

Potrivit declarațiilor lui Siegfried Mureșan, fondurile vor fi direcționate către investiții în infrastructură și servicii publice esențiale, contribuind la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

„Sunt convins că premierul Dorin Recean va ști să administreze bine acești bani. Se va asigura că fondurile vor ajunge rapid la persoanele care au nevoie, fiind alocate în proiecte ce vizează infrastructura, drumurile, unitățile de învățământ, spitalele și grădinițele”, a declarat Mureșan.

Acesta a menționat că subiectul a constituit principala temă a discuției purtate cu șeful Guvernului Republicii Moldova în cadrul întrevederii de la Bruxelles.

Vom fi alături de Republica Moldova, la fel cum și ei au fost alături de noi. Vom apăra împreună parcursul european al Republicii Moldova și parcursul european al României”, a scris Mureșan.

Pactul de Creștere este un program complex de asistență financiară, aprobat de Uniunea Europeană cu scopul de a susține Republica Moldova în procesul de reformă, dezvoltare economică și apropiere de standardele europene. Cu o valoare totală de 1,9 miliarde de euro, acesta reprezintă cel mai amplu pachet de sprijin oferit vreodată Republicii Moldova. Sprijinul va fi acordat sub forma unor granturi, împrumuturi preferențiale și investiții directe.

În cadrul unei dezbateri publice organizate la Bruxelles, prim-ministrul Dorin Recean a evidențiat reformele deja implementate și prioritățile Guvernului în procesul de modernizare a țării. El a subliniat că sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană reflectă încrederea partenerilor europeni în angajamentul autorităților de la Chișinău față de parcursul european.

Acest pachet de asistență confirmă în mod clar susținerea europeană pentru procesul de transformare a Republicii Moldova. Resursele oferite prin Pactul de Creștere vor fi utilizate pentru a accelera modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice și consolidarea instituțiilor statului.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼