Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Elevii de la Liceul „Constantin Stere” din Abaclia au obținut primul loc la „Școala Securității”

Echipa „Fire Team” a Liceului Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia, care a reprezentat raionul Basarabeasca, a obținut locul I în cadrul etapei interraionale a concursului „Școala Securității”, desfășurată pe 26 mai 2026 în raionul Leova.

La competiție au participat echipe din raioanele Basarabeasca, Hîncești, Leova și Cimișlia, tinerii demonstrând cunoștințe solide, spirit de echipă și curaj în gestionarea situațiilor de risc.

Reprezentanții instituției din Abaclia s-au remarcat printr-o prestație excelentă, reușind să urce pe prima treaptă a podiumului.

Conducerea liceului a felicitat elevii pentru rezultatul obținut, subliniind implicarea, perseverența și pregătirea lor în domeniul securității.

Totodată, organizatorii și partenerii evenimentului au fost apreciați pentru contribuția la desfășurarea concursului, care are drept scop promovarea culturii siguranței și instruirea tinerei generații în situații de urgență.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Jocuri, animatori și surprize gratuite: cum va fi sărbătorită Ziua Copilului în localitățile din raionul Basarabeasca

Locuitorii raionului Basarabeasca se pregătesc să marcheze cu multă voie bună Ziua Internațională a Copilului. În toate localitățile din raion, primăriile și casele de cultură au anunțat deja programe speciale dedicate celor mici, cu jocuri, muzică, surprize și activități distractive pentru întreaga familie.

Organizatorii promit că ediția din acest an va aduce multă culoare, energie și momente memorabile pentru copii. În programe sunt incluse spectacole interactive, concursuri, ateliere creative, personaje îndrăgite din desene animate, dar și dulciuri și surprize gratuite.

În satul Iordanovca, sărbătoarea va avea loc duminică, 31 mai, începând cu ora 11:00. Copiii vor avea parte de o atmosferă de poveste alături de Minnie și Mickey Mouse, dar și de curajosul Spider-Man. Organizatorii au pregătit dansuri, muzică, jocuri interactive și posibilitatea de a face fotografii cu personajele preferate.

Și în satul Bașcalia, Primăria și Casa de Cultură invită copiii și părinții la o sărbătoare specială dedicată copilăriei. Evenimentul este programat pentru data de 31 mai, ora 11:00, iar participanții vor avea parte de muzică, activități recreative și multă distracție.

O inițiativă originală pregătește și comuna Iserlia. Aici, în curtea Casei de Cultură, va fi organizat un adevărat traseu tematic intitulat „ISERLĂNDIA”. Copiii vor participa la un quest interactiv cu mai multe stații tematice, printre care o zonă sportivă, activități distractive, întâlnirea cu Baba Cloanța și un spectacol cu bule de săpun. De asemenea, organizatorii promit popcorn, vată dulce, apă potabilă și premii – toate gratuite. Startul distracției va fi dat la ora 10:00.

În orașul Basarabeasca, Consiliul Raional, împreună cu Primăria, pregătesc o sărbătoare amplă în centrul orașului, pe 31 mai, începând cu ora 10:00. Copiii vor avea acces gratuit la tobogane gonflabile, carusele și diverse ateliere creative. Programul include și un spectaculos show cu spumă, jocuri interactive, muzică și multe surprize dulci.

La Sadaclia, sărbătoarea dedicată copiilor va avea loc în scuarul Casei de Cultură la 31 mai la ora 12:00. Organizatorii au anunțat prezența animatorilor, înghețată, popcorn, vată dulce și numeroase activități recreative pentru cei mici.

În satul Carabetovca sunt pregătite jocuri, ateliere creative, muzică și activități sportive pentru copii. Sărbătoarea va avea loc pe 1 iunie și va începe la ora 11:00.

Și satul Abaclia se alătură sărbătorii dedicate celor mici. Administrația Publică Locală invită copiii și părinții la un eveniment festiv organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, care va avea loc pe 1 iunie, începând cu ora 10:00, pe platoul din fața Casei de Cultură. Programul pregătit include muzică, dansuri, estafete, jocuri distractive și multe surprize pentru participanți.

Astfel, Ziua Internațională a Copilului promite să fie sărbătorită pe larg în întreg raionul Basarabeasca. Autoritățile locale și instituțiile de cultură au pregătit programe variate pentru a oferi copiilor o zi specială, plină de zâmbete, distracție și momente memorabile.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼