Categorii
Diverse Istorii

Arhiva – memoria societății. Discuție de suflet cu angajații Serviciului Arhivă Basarabeasca

Fiecare document, fiecare manuscris sau fotografie reprezintă o piesă din puzzle-ul istoriei, iar arhivistul asigură păstrarea acestor comori în siguranță pentru generațiile următoare.

Prin munca sa dedicată, prin pasiune și profesionalism, doamna Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca, circa patru decenii la rând, sistematizează, ordonează documentele cu termen permanent și de lungă durată ale instituțiilor – surse de completare ale raionului Basarabeasca. Este păstrătoarea memoriei colective.

Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: În activitatea arhivistică m-am dedicat în totalitate, acumulând informații istorice și documente ale fiecărei instituții – surse de completare. Acest lucru l-am îndrăgit din primele zile de activitate. Nu-mi imaginez să activez în alt domeniu. Sensul principal al vieții mele este de a fi mereu corectă, responsabilă și receptivă.

Cea care asigură drepturile legitime ale cetățenilor, privind  accesul la informație, examinarea cererilor cu caracter social- juridic, dar și executarea lor, se numește Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă Basarabeasca:

În acest rol mă simt formidabil, întrucât am îndrăgit de la bun început acest gen de activitate. Sensul vieții mele este chiar viața însăși, să prețuiesc fiecare clipă trăită, să simt fiecare emoție și, să mă bucur din plin de micile surprize ale vieții.

– Povestiți-ne câte ceva din activitatea Dvs?

 – Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: În activitatea arhivisticii a fost efectuată expertiza valorii și prelucrarea tehnică – științifică a documentelor cu termen permanent de păstrare ale instituțiilor – surse de completare ale Fondului Arhivistic al RM. Am efectuat un lucru enorm privind ordonarea documentelor, întocmirea inventarelor, istoricul fondului referitor la activitatea de bază ale instituțiilor. Am oferit un ajutor metodic și practic colosal specialiștilor din instituțiile raionului referitor la sistematizarea dosarelor cu termen permanent și de lungă durată.

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Viața mea profesională este la fel de colorată și intensă, ca și viața mea lăuntrică. Fiind juristă de profesie,  am  reușit totuși să mă manifest în diferite domenii, de exemplu, în jurnalistică. Astfel, tind să mă dezvolt multilateral. Mereu am fost motivată să am rezultate și să învăț lucruri noi.                                          

– Trei valori care vă servesc drept ghidare în viață?

– Maria Tetrioglo, șefa Serviciului Arhivă Basarabeasca: Valorile vieții mele au fost și sunt: familia, dedicarea profesională și  corectitudinea.

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Familia și iubirea îmi sunt valori  supreme. Bunătatea sufletească și dăruirea – pentru că  fără de ele viața nu ar avea farmec și, sinceritatea – ca o binecuvântare și regăsire, care-mi generează liniște sufletească …

– Ce provocări presupune profesia de arhivist?

 – Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: Sunt instituții care cu greu se implică în procesul de ordonare a documentelor, având obligația, conform Legii, ca la finele fiecărui an să-și organizeze –ordoneze documentele de sine stătător. Din cauza neordonării la timp a documentelor, are loc degradarea fizică a aspectului acestora, după care apoi este imposibil de a le restabili. Sunt cazuri  când nu se întocmesc documente cu termen permanent de păstare. Anual, depun efort pentru a obține îndeplinirea obiectivelor ordonării – preluării, dar unii conducători lasă de dorit în privința ordonării și transmiterii la păstrarea de stat.

Odată cu implementarea tehnologiilor informaționale, documentele pe suport de hârtie tot mai rar se întocmesc, deși întocmirea documentelor pe suport de hârtie nu a fost anulată nici printr-un act normativ.

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Pe parcusul acestui an de activitate în domeniul arhivistic, am observat  o atitudine lipsită de seriozitate și o neglijență din partea unor persoane juridice față de integritatea documentelor, sistematizarea, ordonarea și transmiterea lor la păstrarea în serviciul Arhivă.

– În viziunea Dumneavoastră, ce rol are arhiva și care e misiunea ei?

– Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: Arhiva, în viziunea mea, este comoara de aur a poporului nostru, deoarece în ea sunt păstrate cele mai scumpe izvoare din istoria neamului. În Serviciul Arhivă Basarabeasca sunt păstrate documente valoroase, începând cu anul 1944-2018, în număr de 21555 de dosare, în 92 de fonduri. În acest context, aduc la cunoștința publicului importanța întocmirii  la timp a documentelor la locul de muncă, care, ulterior, vor fi utile cetățeanului de rând.                   

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Un rol major al Serviciului de Arhivă este contribuirea la formarea istoriei fiecărei localități, care este extrem de valoroasă pentru generația tânără. Indiferent de domeniul de activitate, cu toții avem misiunea să trăim și să prețuim viața din plin, să privim obstacolele ca oportunități și să profităm de ele, să ne simțim vii, să zâmbim, să ne bucurăm de lumină, soare și oameni dragi.

Rolul arhiviștilor este vital nu doar pentru conservarea trecutului, ci și pentru susținerea transparenței, cercetării și continuității culturale. Respect pentru toți cei care, prin pasiune și profesionalismul lor, ne ajută să nu uităm niciodată cine suntem și de unde venim.

În esență, arhivele și arhiviștii sunt cei care ne asigură că amintirile unei națiuni rămân vii și accesibile, pentru a învăța din trecut și a construi un viitor mai bun.

Autor: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

„Sper să aduc o mică contribuție comunității noastre prin educare”. Interviu cu Cătălin Vitan, viitor profesor de istorie și dezvoltare personală

Într-o lume în care educația joacă un rol esențial în formarea viitoarelor generații, oamenii dedicați acestui domeniu au fost și sunt întotdeauna niște exemple de inspirație. Astfel, vă propunem să îl cunoașteți pe Cătălin Vitan, un proaspăt absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității de Stat a Moldovei, originar din Basarabeasca. Acesta ne-a împărtășit povestea sa și planurile sale de viitor.

Cătălin și-a finalizat studiile gimnaziale și liceale la Liceul Teoretic „Matei Basarab” din orașul Basarabeasca, fiind absolvent al promoției 2021. Finalizând studiile la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității de Stat a Moldovei, a ales să urmeze o carieră în educație dintr-o dorință profundă de a contribui la dezvoltarea tinerilor și de a le oferi acestora sprijinul necesar pentru a reuși în viață. El vede profesia de profesor nu doar ca pe un loc de muncă, ci ca pe o misiune de a forma caractere și de a influența pozitiv destinele tinerilor.

„Aflându-mă în momentul când trebuie să te decizi ce să faci și unde să mergi mai departe în drumul vieții, am decis să urmez domeniul educației, pentru că a fi profesor este o meserie nobilă, apreciată în societate și foarte solicitată pe piața muncii. Personal, întotdeauna mi-a plăcut interacțiunea cu copiii, să le transmit cunoștințe valoroase și să le ofer sfaturi pentru viitor” ne-a împărtășit Cătălin. 

Studiile la facultate au durat trei ani, timp în care Cătălin a acumulat un bagaj impresionant de cunoștințe și a dezvoltat abilități practice esențiale pentru viitoarea sa carieră.

„În această perioadă am desfășurat o serie de practici, care m-au scos din zona mea de confort și mi-au arătat și dat de înțeles că pot fi un profesor foarte bun. De asemenea, am conștientizat importanța orelor practice pentru pregătirea profesională în domeniul educației.”

Referindu-se la primele sale interacțiuni cu elevii, Cătălin a recunoscut că emoțiile și nesiguranța au fost prezente la început.

„Evident că la primele interacțiuni cu copiii, ca și orice începător, aveam emoții. Nu știam cum să pregătesc o lecție, cât timp îmi va lua, ce să fac, cum să mă comport într-o situație sau alta, aveam o mulțime de întrebări la care nu aveam răspuns. Însă după câteva ore desfășurate, am început să mă acomodez cu poziția mea de profesor și să mă simt mult mai liber și implicat în orele de istorie și dezvoltare personală” mărturisește Cătălin.

Pentru a fi repartizat la viitorul său loc de muncă, tânărul s-a înregistrat la concursul funcțiilor vacante în școli, organizat de Ministerul Educației și Cercetării. Mai mult de atât, acesta a apărut într-un spot video, creat de MEC. Întrebat ce așteptări are de la cariera sa de profesor, acesta subliniază că ar vrea să devină acel profesor pe care personal nu l-a avut în școală și să ofere elevilor ceea ce i-a lipsit.

„Am așteptări destul de mari în ceea ce privește cariera mea de tânăr profesor, chiar sper să devin unul dintre dascălii respectați și iubiți de către elevi, să nu mă dezamăgesc în această profesie și să încerc să aduc și eu o mică contribuție comunității noastre prin educare și învățare.”

Chiar dacă ar dori să predea elevilor din școala sa natală și să revină acolo de unde a început, Cătălin vede perspective mai mari de a activa în Chișinău.

„Sincer, aș dori mult să predau elevilor din școala mea natală și să revin de acolo de unde m-am pornit, să-mi revăd profesorii și să devin colegul lor, însă văd perspective mult mai mari de a activa în Chișinău și, de aceea, debutul meu în calitate de cadru didactic va începe în capitala țării.” 

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

„De mică știam că voi deveni medic”. Istoria Elenei Ilieva, medic de familie în s. Abaclia

Tradițional, Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului este sărbătorită în Republica Moldova în a treia duminică a lunii iunie. Cu prilejul acestei sărbători, vă invităm să o cunoașteți pe Elena Ilieva, care este medic de familie în satul Abaclia. De doi ani, ea activează și ca medic endocrinolog la Spitalul raional Basarabeasca. Care este istoria ei din spatele profesiei de medic, aflați în acest material.

Elena Ilieva, sau cum îi spun pacienții, Elena Stepanovna, activează de mai bine de 16 ani ca medic de familie. Și-a început cariera medicală în anul 2007 ca medic de familie în satul Abaclia. De doi ani, ea activează ca medic endocrinolog la Spitalul raional Basarabeasca, unde este prezentă de ori pe săptămână. În ciuda faptului că nu a avut un model medical în familie, Elena a știut dintotdeauna că dorește să devină medic.

„Eu mereu am știut că vreau să fac medicină. Încă de mică știam că doream să fiu medic. Nu știu de unde am avut atâta dorință, fiindcă în familia mea nu există medici și nu am avut un anumit exemplu. Totuși, am pășit încrezătoare pe această cale.”

Elena și-a început studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, pe care a absolvit-o în 2003. A continuat cu rezidențiatul în medicina de familie, pe care l-a finalizat în 2006. Studiile nu au fost ușoare, fiindcă existau materii complexe, care trebuiau învățate. Cu toate acestea, determinarea și pasiunea pentru medicină au ajutat-o să treacă peste provocări.

„Studiile au fost foarte grele, în special primele trei cursuri. Foarte mulți tineri care au venit să studieze medicina au renunțat după primele cursuri. Dar, luând în considerare că aceasta a fost alegerea mea conștientă, am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a merge mai departe”, explică Elena.

În 2007, a început să lucreze în satul Abaclia. Una dintre cele mai mari provocări a fost bariera lingvistică, satul fiind populat de vorbitori de limba română, în timp ce Elena, originară din Congaz, Găgăuzia, nu stăpânea prea bine această limbă. Cu toate acestea, a reușit să se adapteze și să comunice eficient cu pacienții săi.

„Cel mai complicat lucru de la începerea activității mele a fost atunci când am venit să lucrez în satul Abaclia. Satul era cu oameni vorbitori de limba română, iar eu încă nu prea înțelegeam această limbă și îmi era dificil să comunic cu pacienții. Dar cred că m-am descurcat și mă descurc în continuare”, povestește Elena.

Deși medicina de familie a fost mereu o pasiune pentru Elena, interesul pentru diverse patologii și endocrinologie a determinat-o să urmeze cursuri suplimentare organizate de Ministerul Sănătății. În 2022, a început să activeze și ca medic endocrinolog la Spitalul raional Basarabeasca, unde lipsa unui specialist în acest domeniu era resimțită.

„Mie mereu mi-a plăcut medicina de familie, dar în același timp eram și sunt interesată de diferite patologii, endocrinologia. Iată de ce am acceptat să fac aceste cursuri suplimentare, pe care le-am frecventat cu plăcere”, explică Elena.

Privind în urmă, Elena este ferm convinsă că nu ar schimba nimic. S-a regăsit în această profesie și este ceea ce îi place. 

„Eu nu mă văd în altă parte, în afară de medicină. Consider că cei care au finalizat studiile medicale pot activa în multe alte sfere profesionale. Eu însă nu mi-aș schimba profesia pe nici oricare alta. Eu foarte mult îmi iubesc profesia, foarte mult… Mereu îmi îndrept toate forțele, emoțiile și cunoștințele în această profesie. Dacă aș avea posibilitatea, aș mai alege încă odată această cale.”

 

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

(VIDEO) Tradiții de Paște în s. Carabetovca: Cum locuitorii s-au pregătit de sărbătoarea învierii

Cu grădini înverzite copaci înfloriți, cer senin și mult soare. Așa a început Săptămâna Mare, sau Săptămâna Patimilor, înainte de Paște. În satul Carabetovca, oamenii mai respectă tradițiile și obiceiurile de Paşte, care nu sunt legate numai de gospodărie, precum curăţenia şi pregătirea mesei îmbelşugate cu diverse bucate, ouă roşii, pască şi cozonac. Cu această ocazie, jurnalista civică BAStv, Kateryna Răcilă, a mers în vizită la gospodinele din sat, pentru a vedea și a le întreba cum merg pregătirile de Paște.

Potrivit tradiției, în Miercurea Mare, sau, cum i se mai spune prin alte părți Miercurea Seacă, gospodinele dedică ziua pentru „a lumina” casa, a face ordine și a pregăti o parte dintre bucatele de pe masa de Paște.

Maria Vrabie, în vârstă de 56 de ani, și Lucherea Plop, de 67 de ani, bune prietene de o viață întreagă, au început lucrul de dimineață, curățenia prin casă și curte repede a fost isprăvită.

În Joia Seacă, femeile au vopsit ouăle, pentru că se spune că se păstrează mai bine. Tot în această zi au copt cozonacul, rulade și pâine.

 – Care este însemnătatea sărbătorii de Paște în familia dvs.?

„Paștele e o sărbătoare mult așteptată, sărbătoarea sufletului. Noi înviem odată cu Hristos, ne unim toți oamenii pentru a sărbători, a ne bucura. Până la răsărit de soare, facem un rug în drum sau, pur și simplu, dăm focul în drum, așa a fost întâmpinat Iisus Hristos” a spus Lucherea Plop.

– Ouăle de Paști sunt vopsite în roșu. De ce anume această culoare ?

„Ouăle sunt vopsite în culoarea roșie, pentru că roșu este simbolul sângelui, care a curs de la Iisus Hristos. Le încondeiem cu lumânarea, facem diverse ornamente, punem cu frunze verzi”, ne-a pus Maria Vrabie 

Bucatele delicioase sunt nelipsite de pe masa de sărbătoare. Potrivit altor femei, toate aceste bucate vor fi savurate împreună cu rudele.

„Pasca o cumpărăm, pregătim răcituri sarmale, pârjoale, clătite dulci. Sărbătorim cu rudele, ne odihnim, mergem la biserică” ne-a spus Alina Gribineț, în vârstă de 18 ani.

„În familia noastră la masa de sărbătoare este pregătită și carnea de miel. În ziua de Paște ne ducem la sfânta biserică, la slujba de Înviere a lui Iisus Hristos. După venim acasă și sărbătorim cu familia” ne-a zis doamna Maria.

„Pasca o coc după rețeta mamei, exact așa cum o făcea ea, și cu brânză sărată și cu brânză dulce. Mai fac și niște rulade cu magiun” a spus lelea Nina Berestean, în vârstă de 68 de ani.

Următoarea zi, în Vinerea Mare, gospodinele ţin post negru, nu se coace pentru că este considerat un păcat. Seara, după ce aproape totul este gata, copiii mari şi mici, femei şi bărbaţi, se îmbracă de sărbătoare, iau câteva flori din grădină şi pornesc spre biserică. 

O tradiție foarte frumoasă, lăsată de la părinți, este spălarea feței cu un ou roșu și unul alb, în dimineața după slujba de la biserică. Aceasta era făcută de fiecare copil pentru a fi rumen și frumos. De asemenea, în apă era aruncat câte un bănuț, pentru a fi bogați, fi curați și să ne fie luminată viața mai departe.

Autor: Kateryna Răcilă

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

„Toată viața am muncit, am învățat și am educat”. Istoria profesoarei Ecaterina Peev din s. Abaclia

O persoană sinceră, responsabilă, strictă, dar în același timp dedicată profesiei sale. Așa o poate caracteriza practic fiecare locuitor al satului Abaclia care o cunoaște pe Ecaterina Peev. Dumneaei a fost cea care le-a fost mamă mai multor generații de copii, activând în sfera educației practic toată viața. Care este istoria din spatele ei, aflați în acest material.

Doamna Ecaterina Gheorghevna. Așa i se zicea pe atunci, încă din primii ani de muncă în școală ca instructoare de pionieri (пионервожатая). S-a născut pe 18 mai 1949, în raionul Leova, unde a trăit până la vârsta de 17 ani. Apoi ca venit în satul Abaclia, unde s-a și întâlnit cu viitorul ei soț, de asemenea profesor de istorie. 

Înainte de a-și începe munca, dna Ecaterina a urmat un concurs la Comitetul Raional al Comsomolului din Cimișlia.

„La Cimișlia am trecut un concurs ca instructoare de pionier după școala medie. După asta am lucrat un singur an. La acel concurs trebuia să răspunzi la întrebări și să te pricepi în multe lucruri. După concurs, mi-am început activitatea la vârsta de 17 ani, în anul 1966.”

Din spusele dnei Ecaterina, pe acea vreme pionierii erau cei care aveau grijă de școlari, urmăreau grupele de copii, coordonau și plecau cu ei la diferite activități, precum la culesul strugurilor sau a fructelor, voluntariat și alte lucruri caracteristice perioadei sovietice.

După un an și ceva de muncă ca pionier, a urmat studiile la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din or. Chișinău, specialitatea limba și literatura română.

„Am absolvit Universitatea în 1973 (care se mai numea pe atunci institut). Dintr-o parte învățam, iar pe de altă parte așteptam și un copil. După care am început cu soțul să ne construim casa. Am trecut prin multe greutăți…”

După finalizarea studiilor, a predat ore de limba română, însă nu pe mult timp. 

„Întâi am lucrat la limba și literatura română, dar totuși, cum școala era mare, erau foarte mulți specialiști de limba română. Erau soțiile tuturor celor care lucrau la comitetul raional de partid, la comitetul comsomolului, la toate posturile de conducere, și ele trebuiau primite la lucru. Am mai lucrat și la școala serală cu o clasă. Pe urmă până n-am mai avut ore și am trecut la clasele primare. Chiar și domnul Malai, fostul director, era și el profesor de limba română, împreună cu soția lui. Astfel, mă cheamă într-o zi la dumnealui și îmi zice: „– Știi ce, nu mai bine treci tu clasele primare? De ce să ai o bucățică și acolo, și dincolo?” Iată așa am lucrat mai bine de jumătate din stagiul pedagogic la clasele primare.”

„Școala era foarte mare. Erau în jurul a o mie de copii, pe atunci în școala veche. Clădirea părăsită de pe terenul sportiv a actualei școli servea drept cancelarie, câteva clase și niște ateliere. În rest, orele aveau loc în clădirea actualei grădinițe din deal.”

Activând ca învățătoare, a primit gradul la clasele primare. Totuși, ideea de a deveni profesoară nu a fost un vis sau o dorință. Totul a avut loc spontan, influențată și de puținele posibilități pe care le aveau tinerii atunci. 

„Nu prea te puteai informa și nu aveai din ce alege. Știam doar de școală, familie și niște filme care se demonstrau afară. Pur și simplu sora era mai mare, care lucra ca directoare la gimnaziul din Abaclia mult timp și ea m-a chemat și mi-a zis: „– Știi ce, părinții nu pot să te ajute cu nimic. Vino mai bine aici și te vei aranja la lucru.” Astfel ea mi-a dat instrucțiuni cu privire la ce trebuie să știu și ce ar trebui să fac.”

De atunci și până în prezent, practic toții anii doamna Ecaterina i-a petrecut în școală, punând bazele educației mai multor generații de copii. Nu a fost ușor, căci schimbările în sistem, modernizarea curriculei și digitalizarea influențau fiecare pedagog.

Am învățat totul de la zero. Eu am terminat limba și literatura română, aceea care era veche, cu scriitori ca Bucov, care acum nici nu se mai studiază. Totul am luat-o de la început, căci pentru clasele primare trebuie și educație fizică, și artă plastică, și matematică, știință, totul absolut am învățat de sine stătător. Calculatorul l-am învățat la 70 de ani, fiindcă înțelegeam că este o necesitate. Acum sunt alți copii, iar pregătirea pe care trebuie să o aibă specialistul trebuie să corespundă cu necesitățile copiilor din ziua de azi. Cred că e mai complicat să lucrezi acum ca pedagog decât pe timpul în care lucram eu.”

Potrivit dumneaei, o mare importanță în dezvoltarea copilului o are educația de acasă.

„În familie, copilul altfel se educă. Da, el nu trebuie să fie stresat, el nu trebuie să știe de frică, dar trebuie să știe să se rețină față de părinți, față de bătrâni, față de bunici. Trebuie să aibă răbdare. Ascultă ce vorbește întâi, expuneți părerea, apăr-o, dar așteaptă, ascultă…”

Doamna Ecaterina nu doar a ținut piept modernizării în sistemul educațional, dar a fost și martoră la toate schimbările prin care a trecut întreaga regiune, nu doar cele din satul Abaclia.

„Ochii mei s-au perindat cu construcția școlii noi, la primul drum asfaltat apărut în Abaclia, stâlpii de curent electric. La Cimișlia plecam la raion, cu mașini, cu camioane prin vii. Drumurile nu erau. Sau ne duceam pe calea ferată la Basarabeasca, iar de aici înconjuram 50 km prin Mihailovca ca să ajungem la Cimișlia, cum era pe atunci centru raional. Pe atunci nu erau autobuze și nu exista legătură directă cu Basarabeasca, trebuia pe jos să te duci și te întorci.”

„Când am venit în sat, prin anii ‘67-’70, toate domnișoarele purtau rochii la fel și erau îmbrobodite. Sărbători pe atunci la Casa de cultură nu se organizau. Era un post total. După câțiva ani, au început să apară treptat drumurile, legătura cu Chișinăul prin autobuze, parcă a fost o revoluție…”

Și-a încetat activitatea în mai 2022, după 56 de ani de muncă. Acum, doamna Ecaterina trăiește la Chișinău împreună cu soțul.

„Am activat în școală până în ultimul moment, după care ne-am mutat cu totul în Chișinău. Acum nu mai activez, dar tot cu stăm degeaba. Ieșim cu soțul la plimbări, facem antrenamente și vizităm locuri pitorești din țara noastră. Ne mișcăm un pic, apoi ne odihnim, cam așa la anii noștri.”

Totuși, după toți acești ani petrecuți între copii, în sufletul doamnei Ecaterina a rămas o părere de rău, căci pentru dumneaei timpul a trecut mult prea repede.

Îmi pare foarte rău că timpul a trecut deja, atât de rapid. Dacă n-aș fi avut aici cu ce să mă ocup, alte activități, era să îmi fie foarte greu. N-aș fi putut să stau fără lucru, de aceea când m-am eliberat am venit la Chișinău. Totuși, duc uneori dorul locurilor din sat, colegilor de muncă din școală și tuturor celor care mă cunosc.” 

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

Șapte povești de dragoste de la locuitorii raionului Basarabeasca

Dragostea este cea mai mare bucurie pe care o poate avea un om, iar alături de omul potrivit, ea înflorește și pune bazele unei relații armonioase și a unei familii fericite. De Dragobete, sărbătoarea națională a dragostei, am decis să adunăm istoriile de dragoste a familiilor din raionul Basarabeasca.

Ce poate face o femeie fericită: cariera sau familia? Cu siguranță, ambele! Anul trecut, Cristina și Ion s-au căsătorit, însă înainte de acest pas, tinerii au fost nevoiți să treacă peste multe greutăți. 

 

Dorina Moleșteanu și soțul ei, Veceslav Eșanu, trăiesc o poveste de dragoste de mai bine de 10 ani, de pe vremea când erau încă școlari. Viitorii soți s-au întâlnit în s. Abaclia, de unde provin.

 

Soții Sergiu și Liudmila Reniță sunt împreună de mai bine de 20 ani. Împreună, ei au demonstrat că răbdarea și iubirea stau la baza unei familii fericite și împlinite.

 

Daniela și Victor din raionul Basarabeasca s-au cunoscut încă pe când ea era elevă. Începând de pe băncile școlii și până în prezent, ei sunt nedespărțiți.

 

Familia este cea care îți oferă sprijinul atunci când te confrunți cu obstacolele vieții. Este cea care te ajută să te ridici când ești tras în jos de restul lumii.

 

Irina Iftodi este femeia care a putut renaște din propria cenușă, asemeni unei păsări phoenix. Cu ajutorul soțului, ea a demonstrat lumii că fiecare om își poate forma viața după cum își dorește, nu după standardele străinilor.

 

Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi, la rândul nostru, ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

 

Categorii
Diverse Istorii

„Comunicarea și sinceritatea sunt bazele unei relații armonioase…” Istoria Cristinei și al lui Marius

Dragostea este un sentiment frumos care nu are margini și poate conecta chiar și acele suflete care se află la distanță. Pe Cristina Cojocaru și Marius Zat, acest sentiment i-a prins atunci când cei doi nu se puteau vedea fizic, din cauza pandemiei, însă comunicau online. În cele din urmă, cei doi au reușit să formeze o familie. Care este istoria lor, aflați din acest material.

Te salut, Cristina! Povestește-mi, te rog, cum v-ați cunoscut cu soțul tău?

Totul a început pe internet în 2019, înainte de sărbătorile de iarnă. Navigând pe Messenger am trimis un salut la câteva persoane noi din lista mea de prieteni, la care doar de la el am primit un „Bună! Ce faci?” și de aici a început comunicarea noastră. După ceva timp, pe 16.01.2020 mi-a propus să fim împreună, la care răspunsul a fost unul pozitiv. Așa au continuat conversațiile noastre pe internet timp de 7 luni.

Ați comunicat doar pe internet? De ce așa?

Comunicam doar pe internet, deoarece el era în Sicilia, iar eu eram în Brescia și nu puteam să ne vedem. Mai mult de atât, începuse pandemia de Covid și totul era într-un haos. Am continuat să vorbesc cu el seri întregi pe internet. Era complicat, dar îmi plăcea mult să vorbesc cu el. Își făcea mereu timp ca să mă sune pe video în fiecare zi după ce termina ziua de muncă. 

Sună destul de complicat să menții o comunicare online atâta timp… Dar, într-un final, când ați reușit să vă întâlniți?

Prima întâlnire a fost după 7 luni de când am început să comunicăm. A fost o întâlnire foarte emoționantă pentru ambii, deoarece în sfârșit urma să ne vedem. Apoi ne-am mutat să trăim împreună cu chirie în Sicilia.

Interesant! Cum v-ați simțit după asta? 

Am început să ne cunoaștem mai bine și să ne obișnuim unul cu celălalt. A fost puțin complicat la început, fiindcă fiecare din noi a avut un mod de viață diferit înainte de a ne muta împreună, aveam alte obiceiuri, însă când iubești, totul se rezolvă foarte rapid.

Într-adevăr, așa este! Și când ați decis că vreți să vă căsătoriți?

Pe 27 noiembrie 2022, după un an și ceva de locuit împreună, am fost cerută în căsătorie. Răspunsul meu a fost unul evident: „DA!”. Peste o lună ne-am căsătorit la starea civilă în România, de unde este originar soțul meu. Apoi au început pregătirile de nuntă.

Și cum au avut loc pregătirile pentru nuntă?

Nu a fost deloc ușor. Nunta urma să aibă loc aici, în Moldova, însă noi eram în depărtare. Totuși, am reușit să trecem peste problemele de organizare și, într-un final, pe 16 iulie 2023 a avut loc cununia religioasă și nunta.

Care sunt calitățile pe care le aveți în comun? Pentru ce îl apreciezi pe soțul tău și pentru ce te apreciază el?

Știm să ascultăm ambii și suntem atenți la nevoile celui de alături. Îl apreciez pentru faptul că mereu își face timp pentru mine și îmi acordă atenție, ceea ce pentru mine este foarte important.

 

Cum crezi, care este secretul unei relații armonioase?

Comunicarea și sinceritatea unul față de celălalt. Acestea sunt bazele unei relații armonioase și anume ele trebuie să persiste într-o familie fericită.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

„Dragostea apare atunci când te aștepți mai puțin”. Povestea de dragoste a Cristinei și al lui Ion

Ce poate face o femeie fericită: cariera sau familia? Cu siguranță, ambele! La ai săi 21 de ani, Cristina Lupașcu le-a reușit pe amândouă. De aproape un an, tânăra este jurnalistă a redacției BAStv, fiind cea care scrie articole în limba română pentru site. Recent, Cristina s-a căsătorit, celebrând evenimentul cu o nuntă frumoasă. Care este secretul din spatele fericirii familiale, dar și a carierei, aflați din acest material.

Te salut, Cristina! Cum a început istoria voastră? Când v-ați cunoscut și de cât timp sunteți împreună? 

Istoria noastră a început acum 3 ani, în vara anului 2020. Ne-am cunoscut datorită prietenei mele. Ea mergea la școala auto, unde l-a și cunoscut pe viitorul meu soț. S-au împrietenit rapid, însă eu încă nu-l cunoșteam. Într-o zi, prietena mi-a spus că e timpul de a-mi găsi un prieten, el fiind, desigur, candidatura. Mi l-a arătat pe poză și prima mea impresie a fost: „Fuu… ce urât!”. I-am spus prietenei că nu-mi place și am încheiat subiectul. Peste câteva zile, el îmi trimite cerere de urmărire pe Instagram. L-am acceptat, iar peste câteva minute îmi scrisese „Salut”. Nu știu de ce i-am răspuns la mesaj, dar am început o conversație destul de lungă pentru prima dată. Am început să discutăm ore întregi. Astfel, de la un simplu „Salut” am ajuns să devenim soț și soție. 

Interesant! Care sunt calitățile pe care le aveți în comun? Ce v-a unit împreună și ce vă menține alături unul de altul? 

Calitățile pe care le avem în comun sunt: empatia, curajul, impulsivitatea, solidaritatea și transparența. Pe noi ne-a unit și ne unește faptul că el mereu mă susține în toate, în momentele în care mă simt stresată sau supărată, el mereu este lângă mine, el este doza mea de liniște. Este persoana care mă face fericită! Și eu la fel, îl susțin în toate, mereu voi fi de partea lui. Când ne-am întâlnit, ambii am fost cu răni în suflet. Pot spune că, chiar dacă avem zile în care ne certăm, el mereu este cel care cedează primul, chiar dacă eu nu am dreptate. 

Cu siguranță ați întâlnit obstacole. Care au fost ele și cum le-ați depășit? 

Desigur, am avut obstacole. Ne-am confruntat cu situații în care aveam probleme financiare, cu relație la distanță, relații defectuoase cu părinții și, desigur, cum fără de „ce va spune lumea?!”. Am trecut prin toate și suntem gata să le trecem și pe cele care ne așteaptă în viitor. Întotdeauna există o ieșire din situație, iar noi ne ghidăm după acest motto. Chiar dacă, câteodată prin lacrimi și certuri, la final totul se șterge cu buretele. 

Acum să vorbim despre tine. În prezent ești parte a redacției BAStv. De cât timp activezi în redacție și de ce ai ales anume jurnalismul ca profesie? 

În redacția BAStv activez de aproape un an. Inițial, în liceu, mă gândeam să depun actele la facultatea de psihologie. Îmi plăcea să aflu despre starea psihologică a unui om și cum pot fi tratate problemele și bolile la nivel psihologic. Însă, finisând liceul și dorind să depun actele la universitate, am aflat că nu puteam să învăț la distanță. Atunci mi-am amintit de a doua profesie pe care doream să o îmbrățișez – jurnalismul. Din start, mă gândeam că nu am făcut alegerea corectă, însă când s-a început prima sesiune și primele examene, mi-am dat seama că am făcut alegerea corectă. Ador să discut cu oamenii, să aflu problemele și opiniile lor. Îmi doresc ca oamenii să aibă mereu încredere în știrile și articolele pe care le scriu. 

Legat de jurnalism: în familie nu au existat dezacorduri cu privire la vocația pe carea ai ales-o? Cum au reacționat apropiații? 

La început, au existat discuții în legătură cu această profesie. Dezacordul ținea de faptul că această profesie poate fi periculoasă și mă poate ține departe de familie. În scurt timp, i-am convins că îmi place jurnalismul și că pe viitor, după ce finalizez facultatea, voi munci în sfera mass-media. 

Frumoasă abordare! La final, ce sfat le-ai da tinerilor, care încă nu și-au găsit vocația sau sufletul pereche? 

Să nu fie dezamăgiți și să nu creadă că ceva e în neregulă cu ei, dar să fie încrezuți în propriile forțe. Uneori, vocația o poți găsi încă de mic, ba chiar cu mult mai târziu. Dacă nu-ți place ceea ce faci, înseamnă că acolo nu este locul tău. Niciodată să nu vă fie frică să încercați ceva nou. Legat de sufletul pereche – niciodată nu îl veți găsi dacă îl căutați. Acesta nu este un obiect care poate fi găsit. Sufletul pereche apare atunci când nu te aștepți: de la o simplă prietenie sau o conversație, realizezi treptat că acea persoană este cea cu care vrei să trăiești toată viața. Asta poate dura zile, luni sau ani, însă nu trebuie să confundăm dragostea cu atașamentul. Dacă nu sunteți siguri de relația voastră, atunci nu are sens să o prelungiți.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Ziua Independenței în Basarabeasca

Cea de-a 32-a aniversare a Independenței Republicii Moldova a fost marcată și de locuitorii raionului Basarabeasca. Oamenii și-au amintit de aspirațiile pe care le-au avut la începutul anilor ’90 și la costurile independenței. Sărbătoarea a culminat cu un concert de zile mari în centrul orașului.

La sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, Moldova a trecut printr-un val de renaștere națională, care a culminat cu abandonarea imperiului sovietic, proclamarea la 27 august 1991 a independenței și constituirea unui nou stat: Republica Moldova.

Oameni de diferite generații ne-au spus că, pentru ei, echivalentul cuvântului ”Independență” este ”Libertate”.

De Ziua Independenței în anul curent locuitorii raionului Basarabeasca au avut parte de un concert de zile mari, organizat de consiliul raional Basarabeasca.

Pe scenă, rând pe rând, și-au făcut apariția artiștii ansamblurilor de dans cu titlul de model din raionul Basarabeasca, interpreta Lia Taburcean și Trupa ”Lume”.

”Cireașa de pe tort”  a concertului a fost apariția pe scena din Basarabeasca a cunoscutei interprete și compozitoare din Italia, In-Grid.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

Atracțiile raionului Cimișlia, care merită vizitate

În raionul Cimișlia există multe locuri frumoase, pe care atât localnicii, cât și turiștii ar trebui să le viziteze. Astfel, dorim să vă arătăm câteva dintre locurile pitorești din raionul vecin. 

Piatra uriașă din s. Gura-Galbenei

În apropierea satului Gura-Galbenei se află o piatră pe cât de impunătoare ca mărime, atât și de misterioasă. Neobișnuirea pietrei constă în faptul că este greu de înțeles cum a ajuns ea acolo, deoarece în apropiere nu există locuri stâncoase. Suprafața sa superioară este netedă, fiind un loc de odihnă excelent pentru cei care doresc să exploreze zona și să se relaxeze. 

foto: hikeme.club

Mănăstirea Zloți

Mănăstirea Zloți a fost fondată în 1941 la inițiativa localnicilor Ilarion Ciobanu și Avtonom Căienereanu. În 1949, mănăstirea a fost închisă de autoritățile sovietice. Clădirea a fost transformată într-un grajd, iar chiliile – în depozite. În 1970, complexul mănăstiresc a fost complet distrus, iar piatra a fost folosită la construcția căii ferate. Restaurarea locașului a început în 1995. În prezent, mănăstirea este vizitată de zeci de enoriași.

foto: simpalsmedia.com

Vinăria Javgur

Vinăria Javgur a fost construită în anul 1957, în localitatea cu același nume. Crama este situată într-un loc foarte pitoresc, unde viile ocupă aproximativ 94 de hectare. Aici se produc mai multe tipuri de vin, precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat, Pinot Gris, Merlot, Pinot Noir și Cabernet. Vinăria folosește o pivniță modernă pentru depozitarea și maturarea vinului, ceea ce conferă o răcire naturală a băuturilor. Vinurile Javgur au câștigat premii la diferite concursuri internaționale.

Foto: Facebook/ Vinăria Javgur

Sinagogă

Una dintre principalele atracții ale orașului Cimișlia este Sinagoga (casă de rugăciune evreiască). Clădirea a fost construită în 1924 și se întinde pe o suprafață de aproximativ 200 m². După război, aceasta a fost folosită ca Palat al Culturii. Din 1960, aici se află o școală de sport. Aceasta este o atracție foarte importantă, deoarece pe teritoriul Moldovei au mai rămas puține sinagogi.

Foto: jewishmemory.md

Hipodromul din Cimișlia

Creșterea cailor se practică în sudul Moldovei încă din cele mai vechi timpuri. În fiecare an, primăria locală organizează curse de cai, denumite „Cal bălan de Bugeac”. Organizatorii invită proprietarii de cai din diverse localități ale țării să participe la concurs. De obicei,  evenimentul are loc primăvara, în luna mai. Cursele au loc la Hipodromul orașului.

Sculptura „Sabia lui Ștefan cel Mare”

În Cimișlia, pe str. Ștefan cel Mare, a fost instalată o sculptură a sabiei marelui domnitor moldovean. Această sculptură constituie o reprezentare a sabiei, iar adevărata armă a domnitorului se află în Muzeul Topkapi din Istanbul. Sabia lui Ștefan cel Mare i-a fost oferită de către Papa Sixt al VI-lea, după Bătălia de la Vaslui , în semn de recunoaștere a rolului decisiv pe care l-a jucat Moldova în apărarea creștinismului.

Foto: Olga Gorban/Facebook

Curiozități despre raionului Cimișlia

  • Nicolae Dabija, un ilustru poet, prozator și politician moldovean, s-a născut în satul Codreni, r-nl Cimișlia.
  • Prima mențiune documentară a orașului Cimișlia datează din anul 1620.
  • Paleontologii sovietici au găsit 3,5 tone de oase de animale în raionul Cimișlia, care au aproximativ 5-7 milioane de ani. Acestea erau rămășițe de antilope, girafe, hiparioni. Unele dintre exponate pot fi văzute în Muzeul Național de Etnografie din capitală.
  • Din punct de vedere administrativ, satele Bogdanovca Nouă, Bogdanovca Veche și Dimitrovca sunt subordonate raionului Cimișlia.
  • Potrivit unei legende, toponimul „Cimișlia”, provine de la numele unui trib tătăresc, care ar fi colindat aceste meleaguri. În baza versiunii, Lia ar fi fost un nume turcesc de fată, iar Cimiș ar fi fost numele dat constructorilor și zidarilor din acea vreme. 
Foto: diez.md

sursa: diez.md

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼