Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Sadaclia și-a sărbătorit Hramul: o zi dedicată tradițiilor și comunității

Locuitorii satului Sadaclia, raionul Basarabeasca, și-au sărbătorit Hramul pe 21 septembrie. Evenimentul a adus împreună localnici, oaspeți și mai multe generații, într-o zi dedicată tradițiilor, muzicii și comunității.

Principalele activități au avut loc la Casa de Cultură, unde a fost organizată o expoziție-târg cu lucrări realizate de meșteri populari. Vizitatorii au putut admira obiecte și creații tradiționale, iar pentru participanți expoziția a fost și un prilej de a vorbi despre meșteșugurile păstrate în localitate.

Programul festiv a continuat pe scena Casei de Cultură. Au evoluat colective artistice din Sadaclia și din localitățile din regiune, printre care ansamblul cu titlu model „Speranța”, ansamblul de dans „Struguraș”, ansamblul de fluieriști „Mugurașii” și reprezentanți ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. Pe scenă au urcat și colective din Iserlia, Cenac, Cărbuna și Carabetovca.

La sărbătoare au fost invitate și interpretele Diamanta Paterău și Ala Zasmenco, care au completat programul artistic.

Un moment special al evenimentului a fost dedicat cuplurilor care au ajuns la 50 de ani de căsnicie. În acest an, în Sadaclia sunt trei cupluri de aur, printre acestea numărându-se și familia Lazu.

Pentru localnici, Hramul este mai mult decât o zi de sărbătoare. Este o ocazie de a reveni acasă, de a se întâlni cu rudele și cunoscuții și de a păstra tradițiile transmise din generație în generație.

Primarul satului Sadaclia, Ion Galeru, a menționat că Hramul este una dintre cele mai importante sărbători pentru comunitate, fiind o zi în care oamenii se reunesc, iar tradițiile locale sunt duse mai departe.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sadaclia își sărbătorește hramul de Nașterea Maicii Domnului

Satul Sadaclia, una dintre cele mai mari localități din raionul Basarabeasca, își sărbătorește pe 21 septembrie hramul. Ziua coincide cu praznicul Nașterii Maicii Domnului, una dintre marile sărbători ale calendarului orthodox.

Sărbătoarea este dedicată Nașterii Sfintei Fecioare Maria și ocupă un loc important în tradiția creștină. Pentru credincioși, această zi este un prilej de rugăciune și recunoștință, dar și de a cere sănătate și binecuvântare pentru familie și cei apropiați.

În această zi, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Sadaclia a avut loc Sfânta Liturghie. Zeci de enoriași au venit să se roage pentru sănătatea lor și a celor apropiați. Pentru locuitorii satului, hramul nu este doar o sărbătoare religioasă. Este și un moment în care familiile se reunesc, iar localitatea își păstrează tradițiile și legăturile dintre generații.

După slujba religioasă, sărbătoarea continuă cu un program dedicat comunității. În acest an, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură este organizat un program artistic, cu participarea mai multor colective din Sadaclia și din localitățile din regiune. Invitate speciale ale sărbătorii vor fi interpretele Diamanta Paterău și Ala Zasmenco. Evenimentul include și un târg, expoziții de obiecte lucrate manual și activități pentru copii.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Sadaclia sărbătorește Hramul satului pe 21 septembrie: programul evenimentului

Locuitorii satului Sadaclia, dar și oaspeții din localitățile învecinate, sunt invitați luni, 21 septembrie, la Hramul satului. Organizatorii au pregătit un program care va include slujbă religioasă, evoluții artistice, târg, expoziții și activități pentru copii.

Sărbătoarea va începe dimineața, între orele 08:00 și 12:00, cu Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”.

Programul cultural va debuta la ora 14:00, la Casa de Cultură din Sadaclia. Pe scenă vor evolua mai multe colective artistice din localitate și din regiune, printre care ansamblul cu titlu model „Speranța”, ansamblul de dans „Struguraș”, ansamblul de fluieriști „Mugurașii”, reprezentanți ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, precum și colective din Iserlia, Cenac, Cărbuna și Carabetovca.

Invitate speciale ale sărbătorii vor fi interpretele Diamanta Paterău și Ala Zasmenco. Pe parcursul evenimentului, vizitatorii vor putea participa la un iarmaroc și vor putea vedea expoziții de obiecte lucrate manual. Pentru copii sunt anunțate distracții și activități speciale. Sărbătoarea se va încheia cu focuri de artificii.

Organizatorii îi invită pe locuitori să participe la Hramul satului și să petreacă împreună o zi dedicată tradițiilor, oamenilor și comunității din Sadaclia.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

O femeie a fost lovită mortal la Sadaclia. Șoferul a părăsit locul accidentului

O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost lovită de un automobil, în dimineața zilei de 16 septembrie, pe o stradă din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca.

Poliția a fost sesizată în jurul orei 06:00 de către un trecător. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că victima a decedat în urma impactului. Potrivit informațiilor preliminare, conducătorul automobilului implicat în accident a părăsit locul faptei. Până la această oră, mașina nu a fost identificată.

Polițiștii întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, precum și pentru identificarea și localizarea șoferului și a automobilului implicat.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Un gest frumos la Sadaclia: darurile de nuntă au ajuns la copii

Un cuplu de tineri din Sadaclia a ales să transforme darurile primite la nuntă într-un gest de bucurie pentru copiii din comunitate.

Nicolae Baciu și Cristina Gudumac le-au cerut invitaților ca, în loc de flori, să le ofere cărți. După nuntă, câteva zeci de volume au fost donate copiilor din sat.

Cărțile au ajuns la corul parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Sadaclia, la copiii de la Centrul de Resurse al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” și la cei de la grădinița din localitate.

Reprezentanții bisericii au apreciat inițiativa tinerilor și au transmis mulțumiri pentru darul oferit, subliniind că volumele vor fi citite și păstrate pentru a putea fi folosite și de alți copii.

Gestul celor doi tineri este un exemplu de generozitate prin care o ocazie personală poate aduce bucurie întregii comunități.

Categorii
Anunțuri Util

Deconectări programate de energie electrică în Sadaclia și Bașcalia

Locuitorii unor străzi din satele Sadaclia și Bașcalia vor rămâne temporar fără energie electrică pe 15 septembrie 2026, în legătură cu lucrările planificate la rețelele electrice.

Sadaclia

În Sadaclia, în intervalul 09:30–17:30, energia electrică va fi întreruptă parțial pe străzile Alexandru Donici, Cogîlnic, Fîntînilor, Mihai Eminescu, Livezilor și Ștefan cel Mare și Sfînt. În zonă vor fi efectuate lucrări de defrișare și tăiere a crengilor.

Bașcalia

În Bașcalia, deconectarea este programată între 09:30 și 11:30, pe străzile: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare și Sfînt, Victoria și Viilor, parțial. Lucrările vizează deconectarea, conectarea și schimbarea branșamentelor.

Consumatorii sunt îndemnați să țină cont de intervalele anunțate și să își planifice activitățile în funcție de acestea.

Categorii
Anunțuri Util

Întreruperi de energie electrică în Sadaclia și Iserlia pe 29 august

Locuitorii mai multor străzi din satele Sadaclia și Iserlia vor rămâne temporar fără energie electrică sâmbătă, 29 august 2026, în legătură cu lucrări la rețeaua electrică.

În Sadaclia, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în intervalul 06:00–09:00 pe mai multe străzi, printre care 1 Mai, 24 August, 31 August 1989, Bender, Cogîlnic, Fîntînilor, Gării, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Păcii, Școlii, Tineretului, Vasile Alecsandri, Veteranilor și Verdeții parțial.

Tot în acest interval, pe alte străzi din Sadaclia sunt planificate manevre operative de scurtă durată, care pot provoca întreruperi temporare ale alimentării.

În Iserlia, întreruperi de scurtă durată sunt programate între 06:00 și 09:00 pe străzile Comsomoliscaea, Mira și parțial Privogzalinaea.

Consumatorii sunt îndemnați să țină cont de programul anunțat și să își planifice activitățile în funcție de întreruperile temporare.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) În raionul Basarabeasca, în apropierea satului Carabetovca, a fost depistat un aparat de zbor

În dimineața zilei de 27 august, în apropierea traseului Chișinău – Basarabeasca, la intersecția spre satul Carabetovca, a fost depistat un aparat de zbor căzut, asemănător unei drone.

În jurul orei 07:00, un șofer care trecea prin zonă a observat obiectul pe marginea drumului și a anunțat poliția.

La fața locului au intervenit polițiști și reprezentanți ai altor servicii de urgență. Zona a fost izolată, după care specialiștii au început examinarea aparatului.

Potrivit informațiilor preliminare, în urma verificărilor nu au fost depistate substanțe explozive în aparat. Tipul acestuia, proveniența și circumstanțele în care a ajuns în apropierea satului Carabetovca urmează să fie stabilite în cadrul expertizei.

Locuitorii satului vecin Sadaclia spun că dimineață au auzit pe cer un sunet asemănător celui produs de motorul unei drone.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal. Oamenii legii urmează să ofere informații suplimentare după finalizarea verificărilor și expertizelor necesare.

Poliția reamintește că, în cazul în care sunt depistate drone necunoscute, fragmente ale acestora sau alte obiecte suspecte, cetățenii nu trebuie să se apropie, să le atingă sau să încerce să le mute. Despre astfel de descoperiri trebuie anunțat imediat serviciul 112.

Categorii
Anunțuri Util

În mai multe localități din raionul Basarabeasca sunt programate întreruperi de energie electrică pe 26 și 28 august

Locuitorii din mai multe localități ale raionului Basarabeasca vor avea parte de întreruperi temporare ale energiei electrice pe 26 august. Premier Energy informează că, deconectările sunt programate pentru lucrări de reparație, intervenții operative și lucrări de întreținere a rețelei.

26 august

Satul Abaclia: str. Mihail Frunze, Şcolinaea, orașul Basarabeasca: str. Trudovaea, satul Carabetovca: str.Chirov, Grigore Vieru, I.Secrieru, Ion Creangă, Livezilor, Miciurin, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Nicolae Sulac, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Ţvetocinaea, 28 iunea, satul Iordanovca : str. Molodejnaea, satul Sadaclia: str. Cogîlnic, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Păcii, Tineretului, 31 August 1989, 1 Mai, 9 Mai parțial, în intervalul de timp între 18:00-20:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Satul Abaclia: str. Mihail Frunze, orașul Basarabeasca: str. Iujnaea, satul Sadaclia: str. 1 Mai, 24 august, 31 August 1989, 9 Mai, Abricoşilor, Alexandr Puşkin, Alexandru Donici, Barbu Lăutaru, Cogîlnic, Fîntînilor, Gării, Ion Creangă, Iscra, Iurie Gagarin, Livezilor, Maxim Gorki, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Tineretului, Podurilor, Trandafirilor, Livezilor, Sovetelor, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tcacenco, Florilor, Viilor, Verdeții parțial, în intervalul de timp între 18:00-20:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.

Satul Abaclia: str. 31 August 1989, Alecu Russo, Alexandru Donici, Alexei Mateevici, Coghilinic, Dacia, Dimitrie Cantemir, Dom Pps, Grădinilor, I.Dodică, Independenţei, Ion Iachir, Ion Secrieru, Lev Tolstoi, Livezilor, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Moldova, Serghei Lazo, Spitalului, Şcolinaea, Valentina Tereşcova, Vasile Alecsandri, orașul Basarabeasca: str. Iujnaea, satul Iordanovca: str. Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Serghei Lazo, satul Sadaclia: str. Alexandru Donici, Barbu Lăutaru, Cogîlnic, Fîntînilor, Ion Creangă, Iscra, Iurie Gagarin, Livezilor, Maxim Gorki, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Tineretului, Podurilor, Trandafirilor, Livezilor, Sovetelor, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tcacenco, Florilor, Viilor, Verdeții, 31 August, 1 Mai, 9 mai, 24 August parțial, în intervalul de timp între 18:00-20:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Satul Sadaclia: str. 1 Mai, 24 august, 31 August 1989, Bender, Cogîlnic, Fîntînilor, GăriiMaxim Gorki, Mihail Frunze, Păcii, Şcolii, Tineretului, Vasile Alecsandri, Veteranilor, Verdeții parțial, în intervalul de timp între 19:30-21:30 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.

Satul Sadaclia: str. 31 August 1989 parțial, în intervalul de timp între 09:30-17:15 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor.

28 august

Satul Abaclia: str. Mihail Frunze, Şcolinaea, orașul Basarabeasca: str. Trudovaea, satul Carabetovca: str.Chirov, Grigore Vieru, I.Secrieru, Ion Creangă, Livezilor, Miciurin, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Nicolae Sulac, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Ţvetocinaea, 28 iunea, satul Iordanovca: str. Molodejnaea, satul Sadaclia: str. Cogîlnic, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Păcii, Tineretului, 31 August 1989, 1 Mai, 9 Mai parțial, în intervalul de timp între 18:00-21:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Satul Abaclia: str. 31 August 1989, Alecu Russo, Alexandru Donici, Alexei Mateevici, Coghilinic, Dacia, Dimitrie Cantemir, Dom Pps, Grădinilor, I.Dodică, Independenţei, Ion Iachir, Ion Secrieru, Lev Tolstoi, Livezilor, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Moldova, Serghei Lazo, Spitalului, Şcolinaea, Valentina Tereşcova, Vasile Alecsandri, orașul Basarabeasca: str. Iujnaea, satul Iordanovca: str. Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Serghei Lazo, satul Sadaclia: str. Alexandru Donici, Barbu Lăutaru, Cogîlnic, Fîntînilor, Grigore Cotovschi, Ion Creangă, Iscra, Iurie Gagarin, Livezilor, Maxim Gorki, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Tineretului, Podurilor, Trandafirilor, Livezilor, Sovetelor, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tcacenco, Florilor, Viilor, Gării, Verdeții, 31 August, 1 Mai, 9 mai, 24 August parțial, în intervalul de timp între 18:00-21:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnați să țină cont de intervalele anunțate și să își planifice activitățile în funcție de programul lucrărilor.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sadaclia și-a reunit comunitatea la „Întâlnirea cu Diaspora”: sport, muzică și tradiții

Locuitorii satului Sadaclia, raionul Basarabeasca, s-au reunit într-o atmosferă de sărbătoare la evenimentul „Întâlnirea cu Diaspora”, organizat de Primăria localității. Manifestarea i-a adus împreună atât pe cei care locuiesc în sat, cât și pe consătenii plecați peste hotare, pentru care legătura cu localitatea de baștină rămâne importantă.

Evenimentul a fost dedicat comunității și a oferit participanților posibilitatea de a petrece timpul împreună, într-o atmosferă relaxată, cu activități sportive, muzică și momente tradiționale.

Programul întâlnirii a inclus mai multe activități sportive și de divertisment. Participanții s-au întrecut la fotbal, volei și trântă, una dintre probele tradiționale care a atras atenția celor prezenți.

Competițiile au combinat spiritul sportiv cu tradiția și buna dispoziție. Cei mai curajoși și puternici participanți au fost recompensați cu premii.

La proba de trântă, câștigătorii au fost:

  • Irina Rusu – a câștigat iepurele;
  • Ion Cotelea – a câștigat cocoșul;
  • Vasile Lazu – a obținut marele premiu, berbecul.

Organizatorii au pregătit și o gustare pentru participanți, astfel încât întâlnirea să fie nu doar o competiție, ci și un prilej de socializare și revedere.

Atmosfera de sărbătoare a continuat cu muzică și dans. Mihai Falca a animat publicul cu un program muzical, contribuind la atmosfera energică a evenimentului.

Pe parcursul manifestării, muzica a fost asigurată și de Sergiu Sîrbu, care i-a însoțit pe participanți pe durata întâlnirii.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă festivă, iar unul dintre momentele așteptate de cei prezenți a fost spectacolul de artificii, care a marcat finalul evenimentului.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼